Amenzi de 5,4 mi. lei în sectorul panificaţiei

Economica.net
01 05. 2014
paine_85670300_88663600

Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, în urma controalelor efectuate la nivel naţional, a fost suspendată/oprită activitatea la şapte unităţi de morărit şi panificaţie şi au fost indisponibilizate sau confiscate bunuri de peste 1.800.000 de lei.

În perioada 28 martie – 24 aprilie, Poliţia Română a efectuat peste 20.000 de controale. Dintre acestea, aproape 5.500 au fost la societăţi comerciale, peste 3.000 la persoane fizice, iar 11.720 au vizat mijloace de transport.

Poliţiştii au constatat 275 de infracţiuni, dintre care 202 prevăzute de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi 28 prevăzute de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, fapte de comiterea cărora sunt bănuite 272 de persoane.

Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 9.340 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 2.757 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 32 la O.U.G. 12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale, restul fiind aplicate pentru alte abateri. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 5.400.000 de lei.

În cadrul dosarelor penale sau ca urmare a constatării contravenţiilor au fost indisponibilizate sau ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare totală de peste 1.800.000 de lei.

De asemenea, au fost confiscate sau indisponibilizate 13 mijloace de transport, iar în urma neregulilor constatate, a fost suspendată sau oprită activitatea la 7 unităţi de morărit şi panificaţie.

La activităţi au participat şi reprezentanţi ai organismelor de inspecţie şi control din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Regionale, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.