Amenzi de 602.000 lei ca urmare a neregulilor constatate în comerţul intracomunitar şi import cu fructe şi legume

Economica.net
14 04. 2019
whole_foods_inside_2_74201300
în cazul a 430 de autovehicule destinate transportului de legume-fructe, precum şi la trei depozite de profil, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), într-un comunicat de presă, transmis duminică AGERPRES. 

Conform rezultatelor înregistrate până în prezent, inspectorii au verificat toate mijloacele de transport sigilate de către inspectorii ANAF, iar ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicare 31 de sancţiuni în valoare totală de 602.200 de lei. 

De asemenea, a fost reţinută oficial şi dirijată către neutralizare o cantitate de 81,35 tone de legume şi fructe, din care: 23 de tone de ceapă uscată din Polonia, 10 tone de morcovi din Ungaria şi Serbia, 23,04 tone de mere din Polonia, 200 de kg de usturoi din China, 6,45 tone de cartofi din Polonia, 1,82 tone de ciuperci din Polonia, 6,78 tone de roşii şi 2,4 tone de vinete din Spania, 7,8 tone de ardei gras din Spania, respectiv 60 de kg de roşii din Grecia. 

Potrivit sursei citate, printre neconformităţile sancţionate s-au aflat: lipsa documentelor sanitare veterinare, igienă necorespunzătoare, lotizare necorespunzătoare (depăşirea capacităţii de depozitare), mijloace de transport necorespunzătoare, lipsa elementelor de identificare (etichetare necorespunzătoare) şi lipsa autorizaţiei de funcţionare a depozitului de destinaţie. 

Începând cu data de 11 aprilie 2019, ANSVSA a demarat o serie de controale la nivel naţional pentru depistarea reziduurilor de pesticide din legumele şi fructele provenite atât din comerţul intracomunitar, cât şi din import. Acţiunea este parte a operaţiunii de control ‘Demetra’, aflată sub coordonarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). 

Acţiunea de control a ANSVSA se va desfăşura pe toată durata operaţiunii „Demetra’, precizează instituţia.