Amenzi de până la 1.000 de lei pentru parcarea pe un loc public legal atribuit – CGMB

Ocuparea fără drept a unui loc de parcare public legal atribuit va fi sancţionată cu amenzi cuprinse între 500 şi 1.000 de lei, potrivit unei hotărâri adoptate, joi, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Economica.net - J, 08 iun. 2017, 12:26
Amenzi de până la 1.000 de lei pentru parcarea pe un loc public legal atribuit - CGMB

Acest proiect completează Strategia de parcare pe teritoriul Municipiului Bucureşti, vizând prevederile referitoare la parcajele publice. Potrivit expunerii de motive, semnate de consilierii generali ALDE, în prezent dispoziţiile legale aplicabile pentru sancţionarea faptelor care constituie contravenţii sunt cele prevăzute la art. 21 lit a-d din anexa 3 a Strategiei de parcare. În aceste cazuri, amenzile sunt de 1.500 – 2.500 de lei, fiind sancţionate: blocarea accesului în parcaj; efectuarea de lucrări de reparaţii şi întreţinere a autovehiculului în perimetrul parcajului; amplasarea de dispozitive de menţinere liberă a locurilor de parcare; amplasarea oricărui tip de indicatoare, marcaje sau înscrisuri care să indice sau să sugereze rezervarea locurilor de parcare, fără avizul Comisiei Tehnice de Circulaţie a Municipiului Bucureşti.

De asemenea, în raportul de specialitate se arată că în prezent s-au înmulţit cazurile în care locurile de parcare publice legal atribuite sunt ocupate abuziv, împiedicându-i pe cei în drept să le folosească.

‘Având în vedere că dispoziţiile legale locale referitoare la organizarea, utilizarea şi exploatarea parcărilor publice nu stabilesc explicit ca fiind contravenţie şi a putea fi sancţionată această faptă, este necesară completarea acestora în acest sens’, se arată în documentul menţionat.

Te-ar mai putea interesa și
Volvo Cars își va dota mașinile cu o centură de siguranță „multiadaptivă” în premieră mondială
Volvo Cars își va dota mașinile cu o centură de siguranță „multiadaptivă” în premieră mondială
Volvo Cars a prezentat o îmbunătățire majoră a centurii de siguranță. „Multiadaptivă”, acesta este o premieră mondială menită să sporească și mai mult siguranța în situații reale......
Nicuşor Dan estimează că România va avea un nou guvern „în zece zile”
Nicuşor Dan estimează că România va avea un nou guvern „în zece zile”
Preşedintele Nicuşor Dan estimează că „în zece zile” România va avea un nou guvern învestit.
VIDEO Autostrada Moldovei: Cum arată parcările de scurtă durată de pe A7. Lotul care va fi dat în trafic în câteva săptămâni
VIDEO Autostrada Moldovei: Cum arată parcările de scurtă durată de pe A7. Lotul care va fi dat în trafic în câteva ...
Pasionații de infrastructură au postat imagini cu parcările de scurtă durată care se construiesc pe Autostrada Moldovei. ...
Renault ar putea produce drone în Ucraina, susține FranceInfo
Renault ar putea produce drone în Ucraina, susține FranceInfo
Constructorul auto francez Renault urmează să se instaleze în Ucraina pentru a produce drone, potrivit unui reportaj difuzat ...