Amenzi de peste 700.000 lei aplicate de ANPC într-o săptămână operatorilor economici de pe litoral
În perioada 3-10 iulie, „Comandamentul Litoral 2019”, structură subordonată direct preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi aflată sub coordonarea operativă a Comisarului şef Adjunct Constanţa, Horia Constantinescu, a controlat 115 unităţi de alimentaţie publică, 21 de unităţi de cazare, unităţi de agrement şi sectoare de plajă, 35 de unităţi de comercializare de produse alimentare şi 26 de unităţi de comercializare de produse nealimentare.
Abaterile constatate în timpul verificărilor la unităţilor de prestări servicii de alimentaţie publică au fost: nerespectarea condiţiilor de depozitare, păstrare şi expunere la comercializare a produselor alimentare; nerespectarea temperaturii preparatelor culinare gătite de minimum 60 de grade Celsius; modificarea stării termice iniţiale, fără ca operatorul economic să fie autorizat în acest sens; utilizarea de materii prime cu data limită de consum depăşită, cu modificări organoleptice, fără elemente de identificare din care să reiasă încadrarea în termenul de valabilitate; comercializarea preparatelor alimentare neprotejate de insect şi de praf.
În cazul unităţilor de prestări servicii nealimentare abaterile constatate au fost: existenţa sectoarelor de plajă fără respectarea zonei de 30% plajă de nisip fără şezlonguri; existenţa sectoarelor de plajă fără respectarea numărului de cabine de schimb; nereguli semnalate în camerele de cazare: căzi cu mucegai, lipsa numărului regulamentar de prosoape/turist, lipsa telefoanelor fixe sau a mapelor speciale pentru turişti; lipsa certificatului de clasificare în turism.
La unităţile de comercializare bunuri alimentare, abaterile constatate în timpul verificărilor au fost: nerespectarea condiţiilor de depozitare, păstrare şi expunere la comercializare a produselor alimentare; comercializarea produselor la promoţie în afara datei de valabilitate a acesteia; comercializarea de produse alimentare cu data limită de consum depăşită; comercializarea de produse fără traducere în limba română a etichetei; lipsa informaţiilor referitoare la ţara de origine şi calitate, în cazul legumelor şi fructelor.
În urma acţiunilor din această primă etapă a activităţii Comandamentului Litoral 2019 au fost oprite definitiv şi retrase de la comercializare produse în valoare de 50.282 lei, au fost oprite temporar de la comercializare produse în valoare de 52.309 lei şi a fost oprită temporar prestarea serviciilor a 21 de operatori economici.
Devenit tradiţional, în perioada vacanţelor de vară, Comandamentul Litoral 2019 are scopul prevenirii şi combaterii practicilor care dăunează vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor şi asigurării dreptului acestora de a fi informaţi. ANPC îi asigură încă o dată pe cetăţeni că supraveghează atent piaţa, verificând modul în care operatorii economici care activează în România respectă prin produsele şi serviciile lor, drepturile consumatorilor.