Amenzi la BCR şi la Bursa din Bucureşti din partea autorităţii pieţei de capital

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM)  a trimis la BCR şi la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) câte o amendă de 5.000 de lei penrtu nerespectarea reglementărilor privind  tranzacţiile cu produse structurate, de risc ridicat, emise de Erste Bank, pentru care Banca Comercială Română este formator de piaţă (furnizor de lichiditate).
Adrian N. Ionescu - vin, 02 mart. 2012, 08:09
Amenzi la BCR şi la Bursa din Bucureşti din partea autorităţii pieţei de capital

Oficialii amendaţi sunt Valerian Ionescu, şeful departamentului de tranzacţionare şi vânzări instrumente financiare, din cadrul Băncii Comerciale Romane, şi Valentin Ionescu, fostul director general al BVB. CNVM a considerat că, „deşi puteau şi trebuiau să prevină faptele menţionate, nu au făcut-o“.

Comisia precizează: „În perioada iunie 2011 – ianuarie 2012, Banca Comercială Română, în calitate de furnizor de lichiditate, a încălcat parametrii aplicabili furnizorilor de lichiditate în 136 de cazuri, conform analizei efectuate de Bursa de Valori Bucureşti la solicitarea CNVM”.

Produsele structurate în cauză sunt nişte certificate cu caracteristici standardizate prin care investitorii pariază pe evoluţia ulterioară a unor indici bursieri sau a altor cotaţii, de valute sasu mărfuri cum sunt aurul (numite active suport).

Investitorii în aceste instrumente financiare pot avea o expunere Long (cumpără certificate) sau  Short (vând) pe activul suport, în funcţie de caracteristicile de emisiune ale produselor structurate respective. Produsele sunt riscante, dar şi câştigurile pot fi pe măsura riscurilor.

BCR acţionează în numele emitentului Erste Group în calitate de societate iniţiatoare şi furnizor de lichiditate, adică se obligă să cumpere sau să vândă în anumite condiţii, produsele respective.

În toamna trecută, la un moment dat, s-a produs o sincopă în îndeplinirea acestor obligaţii şi aceasta este cauza amenzilor.

Te-ar mai putea interesa și
Spania sărbătorește 40 de ani de la semnarea tratatului de aderare în Uniunea Europeană. În patru decenii PIB-ul țării a crescut de zece ori
Spania sărbătorește 40 de ani de la semnarea tratatului de aderare în Uniunea Europeană. În patru decenii PIB-ul țării ...
Cele patru decenii în Uniunea Europeană (UE) au permis ca dimensiunea economiei spaniole să crească de zece ori datorită fondurilor de coeziune, pieţei fără frontiere şi monedei comune, dar......
Sameday, companie controlată de grupul eMAG, a cumpărat Cargus – Zf.ro
Sameday, companie controlată de grupul eMAG, a cumpărat Cargus – Zf.ro
Compania de curierat Sameday, parte a grupului eMAG, cel mai mare actor din comerţul online românesc, a cumpărat firma ...
Bursa de la București a închis în scădere pe aproape toți indicii ședința de trazacționare de marți
Bursa de la București a închis în scădere pe aproape toți indicii ședința de trazacționare de marți
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis marţi în scădere pe aproape toţi indicii, iar valoarea tranzacţiilor a urcat ...
MAE a transmis o atenționare de călătorie în Bulgaria. Circulația rutieră de pe Podul Prieteniei, dintre Giurgiu și Ruse, va fi suspendată temporar joi și vineri
MAE a transmis o atenționare de călătorie în Bulgaria. Circulația rutieră de pe Podul Prieteniei, dintre Giurgiu și ...
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească ...