Amenzi pentru comercianţii de jucării. ANPC a dat sancţiuni de 4,25 milioane lei, în perioada 7-24 mai

31 05. 2024
jucarii 8765445678

De asemenea, au fost aplicate 419 avertismente, scrie Agerpres care citează ANPC.

Potrivit sursei citate, controalele efectuate înainte de Ziua Internaţională a Copilului au vizat inclusiv comerţul online, respectiv analiza site-urilor de prezentare şi publicitate. Astfel, au fost controlaţi 963 de operatori economici, dintre care 875 au fost depistaţi cu abateri, fiind aplicate 864 amenzi contravenţionale în valoare totală de circa 4,25 milioane lei.

„Nu de puţine ori, din neatenţie şi ignorând avertismentele de pe ambalajul sau eticheta produsului, părinţii cumpără copiilor jucării care nu sunt potrivite vârstei acestora şi care le pot pune în pericol sănătatea sau chiar viaţa. De aceea, este important să fim foarte atenţi la cumpărarea jucăriilor, pentru a nu transforma bucuria copiilor într-o tragedie”, a afirmat Sebastian Hotca, preşedinte interimar ANPC.

Potrivit sursei citate, majoritatea companiilor verificate realizează, pe piaţă, vânzarea directă de jucării, numărul acestora ridicându-se la 947, dintre care la 872 au fost înregistrate nereguli.

Din punctul de vedere al produselor controlate, numărul acestora a depăşit 630.000 bucăţi, în valoare de aproximativ 3,8 milioane lei. La circa 550.000 produse dintre cele verificate, în valoare de aproximativ 1,1 milioane lei, au fost identificate diferite abateri.

Reprezentanţii ANPC susţin că sancţiunile aplicate, în aceste situaţii, au fost: 861 amenzi contravenţionale în valoare totală de peste 4,2 milioane lei, 418 avertismente, oprirea temporară de la comercializare a circa 480.000 produse, până la remedierea deficienţelor constatate, oprirea definitivă de la comercializare a aproximativ 65.000 jucării, în valoare de circa 600.000 lei.

Printre cele mai importante nereguli constatate au fost: lipsa menţionării pe eticheta jucăriei a denumirii, adresei şi datelor de contact ale producătorilor şi/sau a importatorului, lipsa menţionării pe eticheta jucăriei a numărului unic de identificare a lotului, lipsa menţionării pe eticheta jucăriei a marcajului CE sau utilizarea unui marcaj neconform, lipsa menţionării pe eticheta jucăriei a elementelor de identificare/instrucţiuni de utilizare în limba română sau documentaţie tehnică.

Totodată, inspectorii ANPC au mai constatat comercializarea unor jucării deteriorate sau cu ambalaj deteriorat, comercializarea unor jucării fără a avea menţionată, pe etichetă, compoziţia chimică, comercializarea unor jucării fără a avea menţionată, pe etichetă, avertismentele generale (de vârstă), cele specifice, precum şi indicaţiile privind precauţiile de utilizare.

Printre nereguli s-au mai constatat: comercializarea unor jucării care imită produse alimentare, comercializarea unor jucării care conţin substanţe toxice/necunoscute, fiind considerate periculoase, comercializarea unor jucării notificate în sistemul de alertă europeană pentru produse nealimentare RAPEX, deşi vânzarea acestora este interzisă.

Pe lista de nereguli constate se mai află: comercializarea unor jucării care conţineau fibre textile drept păr al păpuşii, care se desprindeau uşor, a unor jucării cu diferite umpluturi sau cu bandă elastică, cu inel la capăt, care puteau pune în pericol siguranţa utilizatorilor, nerespectarea regimului promoţiilor (lipsa menţionării datei la care încetează/sau a menţiunii că promoţia este valabilă în limita stocului disponibil), comercializarea unor jucării fără a avea afişat preţul de vânzare, lipsa autorizaţie de funcţionare.

În ceea ce priveşte vânzarea online, au fost analizate site-urile aparţinând a 16 operatori economici, la 3 dintre aceştia fiind depistate abateri.

Ca atare, sancţiunile aplicate au fost trei amenzi contravenţionale, în valoare de 11.000 lei şi un avertisment.

Deficienţele constatate în cazul comercianţilor online de jucării au fost: indicarea, pe site, a unor prevederi legale abrogate referitor la dreptul privind denunţarea unilaterală a contractului, lipsa, de pe site, a unui formular eronat sau menţionarea unui termen eronat de retragere din contract, nerespectarea termenului de livrare a produselor comandate, comercializarea unor jucării fără instrucţiunile şi informaţiile traduse în limba română, şi neafişarea, pe site, a perioadei de desfăşurare a promoţiei sau a sintagmei „în limita stocului disponibil”.