Amenzi substanțiale pentru nerespectarea regulilor COVID. Poliția a intrat tare în contravenienți

Peste 8.100 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 2,5 milioane de lei, au fost aplicate de angajaţii Ministerului de Interne şi ai altor instituţii, în urma controalelor făcute, în perioada 23-29 august, în zone de agrement, localuri, cluburi, terase şi centre comerciale, pentru verificarea respectării măsurilor dispuse în contextul pandemiei COVID-19.
Economica.net - D, 30 aug. 2020, 13:44
Amenzi substanțiale pentru nerespectarea regulilor COVID. Poliția a intrat tare în contravenienți
„Având în vedere situaţia generală de nerespectare a condiţiilor sanitare din ultima perioadă, numărul mare de cazuri confirmate în perioada  23-29 august a.c. (8.289), la nivel strategic s-au dispus măsuri de intensificare a controalelor, organizarea de echipe de control mixte şi suplimentarea efectivelor, principalele zone vizate fiind localurile, zonele de relaxare şi agrement, cluburile, terasele, centrele comerciale etc.”, a transmis, duminică, Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
 
În perioada menţionată, au fost desfăşurate 7.396 de acţiuni punctuale în 4.959 de zone de acţiune. 
 
Astfel, au fost verificaţi 20.568 de operatori economici şi 145.173 de persoane, fiind identificaţi: 247 de operatori economici care nu au respectat măsurile de diminuare a impactului riscurilor, conform Lg. nr 55/2020 art. 5. alin. (3)/Anexa nr. 3 la HG nr. 394/2020 şi 6.471 de persoane care nu au respectat măsurile în context COVID-19.
 
Ca urmare, au fost aplicate 8.162 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.522.218 de lei, din care:
– 90 de sancţiuni contravenţionale operatorilor economici pentru organizarea de activităţi în spaţiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicţii/restricţii, în valoare de 120.450 lei;
– 199 de sancţiuni contravenţionale persoanelor fizice pentru participarea la activităţi în spaţiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicţii/restricţii, în valoare de 130.251 lei;
– 5.506 sancţiuni contravenţionale în valoare de 721.952 lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală;
– 545 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 890.200 lei, pentru nerespectarea regulilor de amenajare a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi de comerţ, alimentaţie publică şi alte servicii (terase, săli de sport etc.); 
– 1.822 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 659.365 lei conform Legii nr. 61/1991 privind încălcarea unor norme de convieţuire socială.
 
În perioada 23-29  august, la linia telefonică Telverde (0800800165) au fost primite 198 de apeluri telefonice, din care 32 confirmate, sesizările fiind direcţionate pentru verificări la nivelul municipiului Bucureşti şi a 20 de judeţe. Au fost semnalate în special nereguli privind purtarea măştii de protecţie şi păstrarea distanţării fizice.
 
În activităţi au fost angrenate 66.258 de efective, din care 34.318 poliţişti, 14.859 de jandarmi, 4.033 de poliţişti de frontieră, 705 cadre ISU, 6 cadre ale IGI, 8 cadre ale IGAV, 11.199 de poliţişti locali, 257 de reprezentanţi din cadrul ANSVSA, 127 de reprezentanţi ai ANPC, 309 angajaţi ai Ministerului Sănătăţii, 230 de angajaţi ai Ministerului Muncii, 148 de reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor, 59 de reprezentanţi ai autorităţilor publice locale.

 

Te-ar mai putea interesa și
După controlul care a zguduit compania, Consiliul de Supraveghere al Transelectrica a cerut executivului să implementeze toate măsurile recomandatate de Curtea de Conturi
După controlul care a zguduit compania, Consiliul de Supraveghere al Transelectrica a cerut executivului să implementeze ...
Consiliul de Supraveghere al Transelectrica a solicitat executivului companiei implementarea măsurilor recomandate de Curtea de Conturi, indiferent de opţiunea legală a Directoratului de a......
O companie aeriană din SUA intră în România
O companie aeriană din SUA intră în România
Compania aeriană Ava Airways Llc, cu sediul în SUA, Wilmington, a deschis recent o subsidiară în ţara noastră, arată ...
Ce au făcut foștii proprietari ai lanțului de bricolaj Brico Depot înainte de a transfera business-ul către Altex. Sunt 350 de milioane de lei la mijloc
Ce au făcut foștii proprietari ai lanțului de bricolaj Brico Depot înainte de a transfera business-ul către Altex. Sunt ...
Britanicii de la Kingfisher, cei care au dezvoltat rețeaua DIY Brico Depot din 2013 de când au cumpărat-o și până în ...
Nouă companii românești sunt prezente la Salonul Aeronautic de la Paris
Nouă companii românești sunt prezente la Salonul Aeronautic de la Paris
România este reprezentată de nouă companii la Salonul Aeronautic de la Paris, preşedintele Organizaţiei Patronale din ...