Amenzile pentru şoferi cresc de la 1 iulie

Amenzile pentru contravenţiile rutiere cresc de la 1 iulie, după ce salariul minim brut pe economie s-a majorat de la 750 la 800 de lei, ceea ce a făcut ca punctul de amendă pentru şoferi să crească de la 75 la 80 de lei.
Economica.net - lun, 01 iul. 2013, 10:04
Amenzile pentru şoferi cresc de la 1 iulie

Contravenţiile pentru încălcarea regulilor de circulaţie sunt încadrate în clase de sancţiuni, cărora le corespunde un număr de puncte-amendă, în funcţie de gravitatea faptelor şi de pericolul social pe care acestea îl prezintă.

Astfel, pentru clasa I sunt date două sau trei puncte-amendă, pentru clasa a II-a – patru sau cinci puncte-amendă, pentru clasa a III-a – de la şase la opt puncte-amendă, pentru clasa a IV-a – de la nouă la 20 de puncte-amendă şi pentru clasa a V-a – de la 21 la 100 de puncte-amendă. Contravenţiile prevăzute la clasa a V-a de sancţiuni se aplică persoanelor juridice.

Astfel, amenzile pe care le pot primi şoferii sunt cuprinse între 160 de lei şi 1.600 de lei, respectiv până la 8.000 de lei pentru persoane juridice.

Salariul de 800 de lei este calculat pentru un program complet de lucru de 168,667 de ore în medie pe lună, reprezentând 4,74 de lei pe oră, nivelul acestuia fiind cu 14,29 la sută mai mare faţă de anul 2012.

Peste 677.000 de salariaţi din sectorul concurenţial vor beneficia de majorarea la 800 de lei a salariului minim brut pe economie.

Te-ar mai putea interesa și
Economia subterană a României, în scădere la 13,1% în 2023 față de 31,3% în 2000
Economia subterană a României, în scădere la 13,1% în 2023 față de 31,3% în 2000
Economia subterană a României este pe o tendință de scădere în ultimii ani, ajungând la 13,1% din PIB în 2023, de la 31,3% din PIB, în 2000, 19,5%, în 2013, sau 15,1% în 2019, potrivit......
S-a depășit miliardul de euro. Bugetul plătește încă o tranșă de 143 de milioane de euro nerambursabili pentru centralele pe cărbune ale CE Oltenia, va fi ultima?
S-a depășit miliardul de euro. Bugetul plătește încă o tranșă de 143 de milioane de euro nerambursabili pentru centralele ...
Complexul Energetic Oltenia urmează să primească un grant de 705 de milioane de lei pentru ca centralele electrice pe ...
Uzina Automobile Dacia din Mioveni a asamblat modelul Jogger cu numărul 250.000
Uzina Automobile Dacia din Mioveni a asamblat modelul Jogger cu numărul 250.000
Un sfert de milion. La atât se ridică numărul vehiculelor Dacia Jogger produse la uzina Automobile Dacia de la Mioveni ...
Ce se va întâmpla cu porumbul american după 2 aprilie – analiză
Ce se va întâmpla cu porumbul american după 2 aprilie – analiză
Investitorii așteaptă data de 2 aprilie, când Statele Unite urmează să impună tarife și să decidă cu privire la ...