America are în vedere un plan privind producerea de arme în comun cu Taiwan – presă

Guvernul SUA are în vedere un plan privind producerea de arme în comun cu Taiwan, a relatat miercuri cotidianul japonez Nikkei, citând trei surse, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 19 oct. 2022, 16:00
America are în vedere un plan privind producerea de arme în comun cu Taiwan - presă

Washingtonul urmăreşte creşterea capacităţii de producţie pentru armele create în SUA şi accelerarea transferului acestor arme în cadrul eforturilor de întărire a capacităţii de descurajare în faţa Chinei, potrivit cotidianului nipon, scrie Agerpres.

O sursă cu acces direct la demersurile în acest sens din guvernul SUA a menţionat pentru Nikkei că discuţiile au şi început, în timp ce o altă sursă a apreciat că probabil vor fi de durată.

Posibilităţile avute în vedere includ furnizarea de către SUA de tehnologie pentru producerea de arme în Taiwan sau producerea armelor în Statele Unite, cu componente taiwaneze, a adăugat Nikkei.

Tensiunile dintre China şi Taiwan rămân ridicate, după ce duminică preşedintele chinez Xi Jinping a afirmat că Beijingul nu va renunţa niciodată la dreptul de a folosi forţa împotriva Taiwanului, pe care îl consideră propriul teritoriu, dar se va strădui să se ajungă la o reglementare paşnică. La rândul său, biroul preşedinţiei taiwaneze a asigurat zilele trecute că Taiwanul nu va ceda în privinţa suveranităţii sale şi nu va face compromisuri în ce priveşte libertatea şi democraţie, dar că o „întâlnire” pe câmpul de luptă nu reprezintă o opţiune, aminteşte Reuters.

Marţi, Ministerul taiwanez al Apărării a indicat că două avioane ale forţelor aeriene chineze au traversat linia mediană a strâmtorii Taiwan. A

Te-ar mai putea interesa și
Petrom și NewMed sapă o nouă sondă în Marea Neagră bulgărească, în încercarea de a găsi gaze în blocul Han Asparuh
Petrom și NewMed sapă o nouă sondă în Marea Neagră bulgărească, în încercarea de a găsi gaze în blocul Han Asparuh
OMV Petrom și compania israeliană NewMed Energy au convenit să forajeze o nouă sondă în blocul offshore Han Asparuh, din zona bulgărească a Mării Negre, după ce au aprobat programul de......
Discuțiile din zona politică arată o lipsă de înțelegere a importanței momentului – Dan Manolescu, șeful Camerei Consultanților Fiscali
Discuțiile din zona politică arată o lipsă de înțelegere a importanței momentului – Dan Manolescu, șeful Camerei ...
Veniturile din taxe și contribuții sociale pe primele trei luni ale acestui an sunt egale cu cheltuielile cu salariile, ...
Acţiuni pentru angajaţi, printre beneficiile extrasalariale oferite de FEPRA
Acţiuni pentru angajaţi, printre beneficiile extrasalariale oferite de FEPRA
Începând din acest an, FEPRA, grup cu capital integral românesc în domeniul managementul deșeurilor și a economiei ...
Începe RABLA 2025 – Ce valoare au ecotichetele
Începe RABLA 2025 – Ce valoare au ecotichetele
RABLA 2025 - Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) va demara, pe 19 iunie, sesiunea de înscriere a persoanelor fizice ...