America se pregăteşte pentru prima confruntare în direct între Obama şi Romney

Preşedintele SUA, Barack Obama, şi adversarul său republican, Mitt Romney, se înfruntă miercuri seară, la Denver (statul Colorado), în prima din cele trei dezbateri prezidenţiale, un test de personalitate urmărit de zeci de milioane de americani, scrie AFP.
Economica.net - mie, 03 oct. 2012, 11:15
America se pregăteşte pentru prima confruntare în direct între Obama şi Romney

Barack Obama va intra în scenă în poziţie de forţă, cu un avans net în sondaje. Ultima anchetă realizată de Institutul Gallup îi acordă 50% din intenţiile de vot, faţă de 44% pentru Mitt Romney, diferenţă superioară marjei de eroare, scrie Agerpres.

Pentru Mitt Romney, întâlnirea difuzată de toate marile posturi americane de televiziune îi oferă o tribună excepţională pentru a răsturna tendinţa, la mai puţin de cinci săptămâni de scrutinul de la 6 noiembrie.

Starea economiei şi ocuparea forţei de muncă vor ocupa cea mai mare parte a întâlnirii cu o durată de 90 minute, cu începere de la ora locală 19.00 (joi, 04.00 ora României). Peste 50 de milioane de telespectatori vor urmări lupta dintre cei doi candidaţi.

‘Nu ne putem permite patru ani suplimentari cum au fost cei patru ani care au trecut’ este formula de bază pentru Mitt Romney, reafirmată răspicat luni cu ocazia ultimului discurs înainte de a se închide într-un hotel din Denver pentru a se pregăti în vederea duelului.

Argumentul incompetenţei preşedintelui în exerciţiu pe frontul locurilor de muncă şi-a pierdut din forţă în ultimele luni, cu o rată a şomajului încă la nivel înalt, 8,1% în luna august, dar care s-a redus semnificativ după ce a fost depăşit punctul de maxim al crizei în numeroase state cheie, cum ar fi Ohio.

Mitt Romney şi-a reorientat în ultimele zile atacul spre politica externă promovată de Barack Obama, acuzat de pasivitate în faţa recentelor atacuri antiamericane din lumea arabă sau în dosarul nuclear iranian.

Preşedintele, orator mai în largul său cu prilejul marilor discursuri decât în confruntările directe, şi-a petrecut zilele de luni şi marţi într-un hotel din Nevada pentru a-şi perfecţiona abilităţile sale pentru dezbatere, exercitate ultima dată în octombrie 2008 înainte a de a-l învinge pe adversarul său de la acea dată, John McCain.

Fără îndoială că el va exploata cazul înregistrării video furate, filmată în mai şi difuzată în septembrie, în care Mitt Romney le mărturiseşte sponsorilor campaniei sale că ‘nu este preocupat’ de cei 47% dintre americani care nu plătesc impozite, considerându-i ‘victime’ dependente de stat şi iremediabil susţinători ai candidatului democrat.

Te-ar mai putea interesa și
Va trece autostrada pe terenul tău? CNIR a lansat aplicație pentru a verifica coridorul de expropriere
Va trece autostrada pe terenul tău? CNIR a lansat aplicație pentru a verifica coridorul de expropriere
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a anunțat joi că a lansat aplicația informatică menită să faciliteze accesul la informații privind suprapunerea imobilelor cu coridoarele de......
77% dintre români sunt de acord cu reducerea cheltuielilor de funcţionare a statului – sondaj INSCOP
77% dintre români sunt de acord cu reducerea cheltuielilor de funcţionare a statului – sondaj INSCOP
Mai mult de trei sferturi (77%) dintre români sunt de acord cu reducerea cheltuielilor de funcţionare a statului, altele ...
Rezultatele Wizz Air, afectate de problemele la motoarele GTF. Profitul operațional a scăzut cu 61%
Rezultatele Wizz Air, afectate de problemele la motoarele GTF. Profitul operațional a scăzut cu 61%
Compania aeriană Wizz Air a raportat pentru anul financiar care s-a încheiat la 31 martie venituri de 5,26 miliarde de ...
FMCG în România. Valoarea pieței bunurilor de larg consum a crescut cu 9% în primul trimestru din 2025
FMCG în România. Valoarea pieței bunurilor de larg consum a crescut cu 9% în primul trimestru din 2025
Valoarea pieţei de bunuri de larg consum (FMCG) din România s-a majorat cu circa 9%, în primul trimestru al acestui an, ...