American Express condamnat pentru practici ilegale

Emitentul de carduri de credit American Express a fost condamnat luni la o amendă de 27,5 milioane de dolari pentru condiţii dezavantajoase impuse clienţilor, relatează AFP.
Economica.net - mar, 02 oct. 2012, 13:48
American Express condamnat pentru practici ilegale

Mai mult, compania americană a fost obligată la plata unor daune de 85 de milioane de dolari în favoarea a 250.000 de clienţi lezaţi de ‘practici ilegale’, comise între 2003 şi primăvara anului 2012, a indicat într-un comunicat Biroul de protecţie financiară a consumatorului din SUA (CFPB), scrie Agerpres.

Grupul se face vinovat de ‘practici frauduloase în materie de comercializare /a anumitor produse/ şi de recuperare a creanţelor’, a indicat Biroul central american (Fed), într-un alt comunicat.

Potrivit CFPB, practicile incriminate au fost descoperite în urma unui control de rutină din partea Companiei de asigurare federală a depozitelor bancare (FDIC) şi din partea autorităţilor din Utah, la o filială a grupului, Express Centurion Bank, înregistrată în acest stat din vestul SUA.

Ancheta desfăşurată de mai multe organisme de supraveghere financiară după descoperirea neregulilor a stabilit că American Express şi-a înşelat clienţii în ‘etapele de solicitare şi de cumpărare a cardului până la reglementarea ratelor şi recuperarea datoriei’, a adăugat acest organism creat prin legea reformei Wall Street din 2010.

American Express şi emitenţii de carduri de credit precum Visa sau Mastercard fac periodic obiectul unor plângeri privind practicile lor. American Express a fost acţionată în justiţie pentru maniera în care a fixat rata de schimb la care îşi facturează clienţii. Visa, Mastercard şi American Express au fost, de asemenea, urmărite de guvernul Statelor Unite pentru comisioanele percepute comercianţilor.

Te-ar mai putea interesa și
Banca Transilvania integrează inteligența artificială în BT Pay
Banca Transilvania integrează inteligența artificială în BT Pay
Utilizatorii BT Pay au la dispoziție un asistent virtual (Chat BT) pentru informații cu privire la funcționalitățile aplicației, precum și despre produsele și serviciile Băncii Transilvania.......
Elveţia – Banca Naţională se aşteaptă la un profit record în 2024, de 80 miliarde de franci elveţieni
Elveţia – Banca Naţională se aşteaptă la un profit record în 2024, de 80 miliarde de franci elveţieni
Banca Naţională a Elveţiei (SNB) va raporta probabil un profit record în 2024, de aproximativ 80 miliarde de franci elveţieni ...
Ministerul Finanţelor a împrumutat aproape 1,3 miliarde lei de la bănci
Ministerul Finanţelor a împrumutat aproape 1,3 miliarde lei de la bănci
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, peste 1,288 miliarde lei de la bănci, prin două emisiuni de obligaţiuni ...
Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează
Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, ...