Americani în Ucraina. Administrația Biden permite contractorilor americani din domeniul apărării să lucreze în țara atacată de Rusia

În ultimele sale luni de mandat, administraţia preşedintelui Joe Biden a decis să permită contractorilor americani din domeniul apărării să lucreze în Ucraina pentru a întreţine şi repara armamentul furnizat de Pentagon, au declarat vineri oficiali americani pentru Reuters, într-o schimbare politică semnificativă care vizează să ajute Kievul în lupta împotriva Rusiei, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 08 nov. 2024, 23:26
Americani în Ucraina. Administrația Biden permite contractorilor americani din domeniul apărării să lucreze în țara atacată de Rusia

Un oficial american, vorbind sub rezerva anonimatului, a declarat că contractorii vor fi în număr mic şi localizaţi departe de linia frontului. Ei nu vor fi angajaţi în lupte.

„Cu un număr mic de contractori în Ucraina, efectuarea întreţinerii departe de linia frontului va contribui la asigurarea faptului că echipamentele furnizate de SUA pot fi reparate rapid atunci când sunt deteriorate şi pot beneficia de întreţinere în funcţie de necesităţi”, a declarat oficialul.

Informaţia a fost confirmată de CNN, care citând un oficial familiarizat cu dosarul, a transmis că administraţia Biden a ridicat o interdicţie de facto privind detaşarea contractorilor militari americani în Ucraina pentru a ajuta armata ucraineană să întreţină şi să repare sistemele de armament furnizate de SUA, în special avioanele de luptă F-16 şi sistemele de apărare antiaeriană Patriot.

Noua politică, aprobată la începutul acestei luni, înainte de alegeri, ar permite Pentagonului să ofere contracte companiilor americane pentru lucrări în Ucraina, pentru prima dată de la invazia rusă în 2022. Oficialii au declarat că speră că acest lucru va accelera întreţinerea şi repararea sistemelor de arme utilizate de armata ucraineană.

Nu este clar dacă Donald Trump va menţine această politică în vigoare atunci când va prelua funcţia în ianuarie. Trump a declarat că speră să pună capăt războiului dintre Ucraina şi Rusia „în 24 de ore” de la revenirea la Casa Albă, dar nu a precizat şi cum o va face.

În ultimii doi ani, Joe Biden a insistat ca toţi americanii, şi în special trupele americane, să stea departe de linia frontului ucrainean. Casa Albă decisese să limiteze atât pericolul pentru americani, cât şi percepţia, în special din partea Rusiei, că armata americană ar fi angajată în luptă în Ucraina. Departamentul de Stat i-a avertizat în mod explicit pe americani să nu călătorească în Ucraina începând din 2022.

Te-ar mai putea interesa și
Teheranul a decis să permită din nou iranienilor folosirea WhatsApp și Google Play
Teheranul a decis să permită din nou iranienilor folosirea WhatsApp și Google Play
Consiliul Suprem al Ciberspaţiului din Iran, care este responsabil cu gestionarea internetului în republica islamică, a votat marţi ridicarea interdicţiei care viza de peste doi ani aplicaţia......
Compania sud-coreeană LIG Nex1 a fost eliminată din licitația organizată de MApN pentru achiziția de sistene de apărare antiaeriană
Compania sud-coreeană LIG Nex1 a fost eliminată din licitația organizată de MApN pentru achiziția de sistene de apărare ...
LIG Nex1 Co., o importantă companie sud-coreeană din sectorul apărării, a fost eliminată de la licitaţia pentru cumpărarea ...
ANM: Temperaturile vor fi oscilante în majoritatea regiunilor până la sfârșitul anului. Precipitații în aproape toată țara până pe 27 decembrie
ANM: Temperaturile vor fi oscilante în majoritatea regiunilor până la sfârșitul anului. Precipitații în aproape toată ...
Regimul termic diurn va avea oscilaţii de la o zi la alta în majoritatea regiunilor, până spre sfârşitul acestui an, ...
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Veniturile Greciei din turism ar urma să depăşească 20 miliarde de euro anul acesta, iar primele semne pentru anul viitor ...