Americanii au scos manualul pentru lupta antiteroristă cu reguli precise pentru asasinarea ţintelor
Cotidianul, care citează responsabili americani anonimi, relevă totuşi că manualul conţine o excepţie importantă privind utilizarea de drone de către CIA în Pakistan. Această excepţie va permite agenţiei americane de informaţii să continue loviturile contra membrilor afiliaţi Al Qaida şi talibani timp de un an sau mai mult înainte ca CIA să fie obligată să se conformeze unor reguli mai stricte definite de manual, explică ziarul.
Manualul urmează să fie trimis preşedintelui Obama pentru aprobarea finală, care este aşteptată în următoarele săptămâni, scrie Agerpres.
Potrivit Biroului de investigaţii jurnalistice, cu sediul la Londra, între 2.627 şi 3.457 de persoane, potrivit anumitor surse, au fost ucise din 2004 de drone în Pakistan. Între 475 şi aproape 900 de civili figurează printre victime.
De-a lungul anilor, Washingtonul a făcut din tirurile dronelor unul din principalele instrumente ale strategiei sale militare mondiale. Sub administraţia Obama, atacurile acestor avioane fără pilot ale CIA contra talibanilor şi grupărilor legate de Al Qaida s-au intensificat în nord-vestul Pakistanului.
Islamabadul condamnă public atacurile cu drone ca o violare a suveranităţii sale, dar îşi dă acordul neoficial pentru aceste tiruri, estimează analiştii.