Americanii de la Kimball Electronics vin în România: deschid o fabrică la Timişoara

Economica.net
29 01. 2015
kimball2_68255800

Compania americană Kimball Electronics, furnizor global de servicii electronice de înaltă calitate, electronice bunuri de folosință îndelungată pentru industria auto, medicală şi industrială, va deschide o fabrică în România, a doua din Europa a grupului, după cea din Polonia. 

„Suntem încântaţi că vom face această investiţie în România. Noua operaţiune va completa operaţiunea din Polonia şi va oferi clienţilor noştri opţiuni suplimentare”, a declarat Janusz Kasprzyk, vicepreşedintele operaţiunilor europene ale companiei.

Noua fabrică se va afla în apropierea Aeroportului Timişoara şi va avea o suprafaţă de 6.000 de mp şi mai multe linii de producţie. Angajările vor avea loc în cel de-al treiea trimestru al acestui an. Potrivit anunţului de pe reţeaua Linkedin, compania caută director pentru noua fabrică din România. 

Kimball Electronics, cu sediul în Jasper, Indiana, SUA, a raportat vânzări de 724 milioane de dolari şi un profit de 25 de milioane de dolari pentru anul financiar 2014, care s-a încheiat în iunie. Compania mai are si o divizie de mobilier, din care a înregistrat vânzări de 544 de milioane de dolari. 

Kimball Electronics se numără printre primele 20 de companii care activează pe acest segment, printre care şi Plexus, care a deschis în urmă cu doi ani o fabrică la Oradea.