Americanii de la OmniTRAX solicită suspendarea vânzării CFR Marfă

OmniTRAX Inc., cel mai mare operator feroviar privat din America de Nord, a depus în data de 14 iunie 2013, o contestaţie la procesul de privatizare a CFR Marfă şi solicită suspendarea acestuia până la rezolvarea contestaţiei, a anunţat, luni, într-un comunicat de presă, operatorul american.
Economica.net - lun, 17 iun. 2013, 12:40
Americanii de la OmniTRAX solicită suspendarea vânzării CFR Marfă

‘OmniTRAX contestă procedura de privatizare derulată până la data de 05.06.2013 şi finalizată cu o înştiinţare emisă de Ministerul Transporturilor, prin care aceasta a fost decăzută din dreptul de participare la etapele ulterioare ale procesului de privatizare. Această înştiinţare este dovada unui proces netransparent şi a unui calendar de privatizare care nu oferea niciunui investitor de bună credinţă ocazia să depună o ofertă legitimă şi argumentată, deoarece procedura permitea doar o săptămână pentru auditarea a peste 10.000 de documente, cu date în format neprelucrabil’, menţionează sursa citată.

OmniTRAX precizează că a solicitat accesul la situaţii contabile precise, pe care CFR Marfă SA are obligaţia să le întocmească lunar sau anual, cum ar fi bilanţuri, balanţe sintetice şi analitice, fişe contabile ale unor conturi, semnate de reprezentanţii societăţii, situaţii uzuale în procedurile de audit.

‘Deşi aceste informaţii nu sunt confidenţiale şi trebuiau puse la dispoziţia participanţilor, OmniTRAX nu a avut acces la ele. În aceste condiţii era imposibil pentru orice investitor de bună credinţă cum este OmniTRAX să depună până la data de 05.06.2013, conform cerinţelor procedurii de privatizare, atât o ofertă neangajantă reală (adaptată nevoilor de dezvoltare ale CFR Marfă), cât şi comentariile privind contractul de vânzare-cumpărare, alături de un plan de restructurare pe cinci ani, care să transforme o companie de stat plină de datorii şi ineficientă într-o companie feroviară profitabilă care să aducă beneficii economiei şi cetăţenilor României’, notează compania americană.

OmniTRAX menţionează, totodată, că ‘are nevoie de o mai bună întelegere a situaţiei reale a CFR Marfă astfel încât să găsească metodele prin care să poată oferi cea mai bună propunere de optimizare a companiei’.

În acest context, compania americană subliniază că a solicitat în mod repetat prelungirea perioadei de audit la 45 de zile pentru analiza informaţiilor şi pentru formularea ofertei, în condiţiile în care a avut şi confirmarea oficială a Fondului Monetar Internaţional că nu poate interveni în modificarea calendarului privatizării iar orice decizie de acest fel depinde de ministerul de resort. Potrivit OmniTRAX, Ministerul Transporturilor a refuzat, invocând angajamentul faţă de Fond.

‘Astfel, OmniTRAX solicită suspendarea procesului de privatizare până la rezolvarea contestaţiei sale, admiterea contestaţiei prin anularea deciziei de decădere a OmniTRAX din procesul de privatizare şi obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de privatizare cu participarea companiei OmniTRAX. Compania OmniTRAX îşi exprimă în continuare interesul de a participa la procesul de privatizare a CFR Marfă SA’, explică operatorul feroviar american.

OmniTRAX, companie afiliată Grupului Broe, este un operator feroviar care are peste 17 linii scurte sau căi ferate regionale în America de Nord, servicii intermodale în porturi, facilităţi transload şi operaţiuni de comutare.

Ministerul Transporturilor a anunţat, în data de 6 iunie 2013, că doar doi investitori, respectiv Grup Feroviar Român şi Asocierea Transferoviar Grup & Donau Finanz GMBH, au mai rămas în cursa pentru privatizarea CFR Marfă, după ce compania americană OmniTRAX a fost respinsă.

În urma analizării documentelor, s-a constatat că plicul depus de compania americană OmniTRAX Inc. nu conţinea oferta preliminară şi neangajantă şi nici comentariile asupra contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni.

Pentru a participa la ultima etapă, respectiv licitaţia cu ofertă în plic, documentele de participare trebuie depuse până cel târziu în data de 19 iunie 2013, ora 12.00, acest termen fiind unul de decădere.

În data de 20 iunie, la ora 11.00, la sediul MT, Comisia de Privatizare va deschide plicurile cu documentele de participare la licitaţie, a ofertelor de cumpărare de acţiuni depuse şi va stabili ofertantul adjudecatar.

Privatizarea CFR Marfă se realizează printr-o procedură de vânzare de acţiuni prin metode combinate cu criterii de precalificare, constând în negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante, urmată de licitaţie cu ofertă în plic pentru un pachet majoritar de 51% din capitalul social al companiei.

Aceasta este a doua tentativă de privatizare a CFR Marfă după ce, într-o primă fază, toate ofertele au fost respinse pentru că, potrivit ministrului Transporturilor, erau incomplete.

Te-ar mai putea interesa și
ROBOT Industries lansează aparatul de curățenie CleanX R3 5-IN-1 AI Cleaning Robot
ROBOT Industries lansează aparatul de curățenie CleanX R3 5-IN-1 AI Cleaning Robot
Compania românească ROBOT Industries anunță lansarea noii linii de roboți de curățenie cu AI integrat CleanX R3 5-IN-1 AI Cleaning Robot. ...
Libra Bank estimează că inflația în 2025 va fluctua peste marginea superioară a intervalului țintă de 3,5% și că BNR ar putea să scadă dobânda de referință a doua jumătate a anului
Libra Bank estimează că inflația în 2025 va fluctua peste marginea superioară a intervalului țintă de 3,5% și că ...
Libra Internet Bank și-a prezentat astăzi estimările privind evoluția inflației în 2025, precum și așteptările referitoare ...
Nou regulament impus bancherilor din Belgia. Vor trebui să jure că-și vor face meseria în mod corect
Nou regulament impus bancherilor din Belgia. Vor trebui să jure că-și vor face meseria în mod corect
Mii de bancheri din Belgia vor trebui să promită că îşi vor face treaba în mod onest, într-un moment în care ţara ...
Preluarea E.On Energie de către MVM. Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine, sunt invocate legăturile ungurilor cu rușii
Preluarea E.On Energie de către MVM. Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine, sunt ...
Ministerul Energiei anunță că a sesizat Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe (CEISD) în legătură ...