Americanii de la Stratum Energy au început producţia de gaze în România
Conform unui comunicat remis, joi, Agerpres, compania va investi încă aproximativ 150 milioane dolari în 2015, în funcţie de obţinerea aprobărilor necesare de la autorităţile române. De asemenea, Stratum va continua să facă investiţii semnificative în explorarea şi dezvoltarea blocului Moineşti şi după anul 2015.
‘Stratum se angajează să investească în Moineşti şi în România. Gazul de la Poduri va ajuta ţara să se apropie de obiectivul său privind independenţa energetică şi, prin urmare, va ajuta şi la creşterea stabilităţii în regiune. Suntem încântaţi ca, la Poduri, să înceapă producţia optimă şi aşteptăm cu nerăbdare să devină un contributor activ la securitatea energetică a României’, a declarat Qasim Sharif, CEO al Stratum.
Cele două sonde (Poduri 1 şi Poduri 2) produc, în prezent, 450.000 de metri cubi pe zi de gaz şi 100 de metri cubi pe zi de condensat şi ţiţei uşor. Un echipament de foraj cu o tehnologie foarte modernă, construit în 2014, forează, în prezent, sonda Poduri 3 şi urmează să realizeze încă 9 sonde suplimentare.
Compania a construit, de asemenea, o conductă, cu o capacitate de 4 milioane de metri cubi pe zi, pentru a conecta zăcământul Poduri cu sistemul naţional de transport al gazelor naturale operat de Transgaz.
Stratum elaborează planul de dezvoltare al câmpului petrolier şi aşteaptă studiul de inginerie pe care urmează să le prezinte Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) pentru a fi aprobate în acest an.
‘Sub rezerva aprobării de către ANRM, se aşteaptă ca producţia să crească la un milion de metri cubi pe zi în primul trimestru al anului 2015, când încă două sonde vor fi forate şi vor produce la capacitate optimă. Avem convingerea că autorităţile române vor aprecia şi vor sprijini investiţiile şi planurile noastre de dezvoltare, iar Stratum Energy va deveni un producător important şi un partener de bază în asigurarea securităţii aprovizionării cu gaze naturale a pieţei româneşti’, a concluzionat Sharif.
Compania Stratum Energy are sediul în Houston, Texas, şi are un birou operaţiuni în Ploieşti, România.
În urmă cu o săptămână, ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu a anunţat că Stratum Energy va deveni al treilea producător de gaze din România, după ce va investi 150 de milioane de dolari anul viitor în ţara noastră.
‘Compania Stratum Energy va deveni al deveni al treilea producător de gaz din România după Romgaz şi Petrom cu o producţie anuală de peste 0,5 miliarde mc, după ce va investi peste 150 milioane de dolari anul următor în ţară noastră în dezvoltarea descoperirii de gaz convenţional făcută, recent, de companie în zona Moineşti, judeţul Bacău’, a spus Nicolescu după întâlnirea, din SUA, cu reprezentanţii companiilor petroliere americane.