Americanii pleacă din Marea Neagră. Exxon spune că nu a găsit cumpărător pentru proiectul Neptun
ExxonMobil şi OMV Petrom explorează zăcământul de mare adâncime Neptun din Marea Neagră, estimat la 42 – 84 de miliarde de metri cubi de gaze. Cele două companii au participaţii egale în proiect, iar decizia finală de investiţii pentru extracţia resurselor nu a fost încă luată.
Purtătorul de cuvânt al Exxon Mobil, Todd Spitler, a precizat că nu a fost identificat un cumpărător şi nu s-a ajuns la acorduri cu alte grupuri.
Deşi analizează posiblitatea unor discuţii cu privire la participaţia sa, „intenţionăm să ne continuăm rolul de operator în avansarea acestui proiect, inclusiv prin continuarea demersurilor pentru obţinerea autorizaţiilor necesare”, a spus Spitler.
Primele zvonuri referitoare la planurile Exxon Mobil de ieşi din proiectul offshore Neptun din România au apărut anul trecut, dar nici compania americană şi nici Guvernul României nu le-au confirmat în mod oficial.
La începutul acestei săptămâni, premierul României, Ludovic Orban, a spus că Romgaz ar fi interesat să se alăture consorţiului format din OMV Petrom şi o a treia companie pentru a dezvolta proiectul offshore Neptun. Ludovic Orban a adăugat că grupul rus Lukoil a solicitat informaţii cu privire la această vânzare.
„În cazul în care Exxon va decide să vândă, vrem un partener serios, care să fie din zona parteneriatelor noastre: UE, NATO. Sigur că nu putem hotărî noi în locul Exxon cui vinde participaţia”, a declarat, luni seara, la Digi 24, Ludovic Orban, adăugând însă că „există şi alte oferte”.
O eventuală vânzare a participaţiei deţinute de Exxon Mobil la proiectul offshore Neptun, pentru care este nevoie de aprobarea Guvernului României, ar aduce mai aproape grupul american de obiectivul său de a strânge 15 miliarde dolari din vânzarea de active până în 2021.
În luna noiembrie a anului trecut, surse din apropierea acestui dosar au declarat pentru Reuters că participaţia de 50% pe care o deţine Exxon Mobil la proiectul offshore Neptun Deep ar avea o valoare de aproximativ 250 milioane de dolari.