Americanii se tem în prezent de atacuri teroriste mai mult decât în perioada de după 9/11

Numărul americanilor care se tem în prezent de posibile atacuri teroriste din partea grupării jihadiste Statul Islamic, ce operează în Siria şi Irak, îl depăşeşte substanţial pe acela al cetăţenilor americani preocupaţi de ameninţările teroriste înregistrată în perioada imediat următoare după evenimentele de la 11 septembrie 2001, conform unui sondaj realizat de postul de televiziune NBC News şi publicaţia Wall Street Journal.
Economica.net - J, 11 sept. 2014, 07:44
Americanii se tem în prezent de atacuri teroriste mai mult decât în perioada de după 9/11

Potrivit acestei cercetări sociologice, citate de Ria Novosti, 47% dintre americani cred că ţara lor este protejată mai slab de eventuale atacuri teroriste decât înainte de prăbuşirea turnurilor gemene (WTC).

De asemenea, potrivit sondajului, proporţia persoanelor intervievate care consideră că viaţa în America a devenit mai sigură după evenimentele de la 9/11 este de numai 26%.

În acelaşi timp, 61% dintre cetăţenii americani cred că utilizarea forţei militare împotriva jihadiştilor Statului Islamic este în interesul ţării.

În conformitate cu un sondaj efectuat anul trecut, doar 21% dintre americani au fost favorabili trimiterii de trupe de către SUA în Siria pentru înlăturarea regimului lui Bashar al-Assad.

Potrivit actualului sondaj, numai 32% dintre americani sprijină politică externă promovată de administraţia preşedintelui Barack Obama.

Această cercetare sociologică, efectuată între 3 şi 7 septembrie 2014, a implicat peste 1.000 de persoane, având o marjă de eroare de 3,1%.

În dimineaţa zilei de 11 septembrie 2001, un comando de 19 terorişti, având legătură cu reţeaua internaţională Al Qaida, a deturnat patru avioane de pasageri. Două avioane au lovit World Trade Center, în partea de sud a Manhattan-ului din New York. Un incendiu s-a declanşat la etajele superioare ale clădirilor-turn, iar la puţin timp după aceea acestea s-au prăbuşit, făcând un număr mare de victime. Al treilea avion de pasageri a fost îndreptat asupra clădirii Pentagonului. Atacurile teroriste de 11 septembrie s-au soldat cu peste 3.000 de morţi şi au declanşat războiul american împotriva terorismului.

Te-ar mai putea interesa și
OMNIASIG a înregistrat 148 de dosare de daună în șapte zile, din cauza vremii extreme
OMNIASIG a înregistrat 148 de dosare de daună în șapte zile, din cauza vremii extreme
OMNIASIG Vienna Insurance Group a înregistrat, în perioada 06–12 iunie 2025 un total de 148 de dosare de daună deschise în mai multe zone din țară, dintre care 46 de polițe aferente......
MAE le recomandă cetățenilor români din Irlanda de Nord să evite zonele în care au loc demonstrații
MAE le recomandă cetățenilor români din Irlanda de Nord să evite zonele în care au loc demonstrații
Cetăţenii români din Irlanda de Nord sunt rugaţi să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să evite zonele în ...
FlixBus a programat în această vară curse zilnice cu autocarul din România către Bulgaria, Grecia și Turcia
FlixBus a programat în această vară curse zilnice cu autocarul din România către Bulgaria, Grecia și Turcia
FlixBus, compania travel-tech care operează cea mai extinsă rețea de autocare interurbane din Europa, anunță că continuă ...
Euro, la cea mai ridicată cotație în raport cu dolarul american în ultimii patru ani
Euro, la cea mai ridicată cotație în raport cu dolarul american în ultimii patru ani
Euro a ajuns joi la cel mai ridicat nivel faţă de dolarul SUA din ultimii aproape patru ani, investitorii preferând activele ...