Portavionului Harry S. Truman, aflat deja în regiune, i se va alătura Carl Vinson, aflat în prezent în regiunea indo-pacifică, pentru a continua să promoveze stabilitatea regională, să descurajeze orice agresiune și să protejeze fluxurile comerciale în regiune, a declarat Parnell într-un comunicat.
Acest anunț survine în contextul în care rebelii houthi, susținuți de Iran, au revendicat luna trecută responsabilitatea pentru atacuri asupra portavionului Harry S. Truman în Marea Roșie. Washingtonul, care a lansat lovituri în Yemen în ultimele săptămâni, nu a confirmat aceste atacuri.
Rebelii houthi vizează transportul comercial în Marea Roșie de la începutul războiului în Gaza, în octombrie 2023.
În același timp, secretarul Apărării Pete Hegseth a ordonat desfășurarea în regiune de escadroane suplimentare și alte mijloace aeriene care ne vor întări capacitățile defensive de sprijin aerian, a precizat Sean Parnell. Marina americană are în jur de zece portavioane.