Americanii vor o politică mai fermă faţă de China şi Iran

Economica.net
20 10. 2012
sua_73473200_45851300

Barack Obama obţine o apreciere mai mare decât contracandidatul său în ce priveşte dosarul nuclear iranian, însă poziţia lui Mitt Romney referitoare la politicile comerciale necesare în relaţia cu China este considerată mai corectă, potrivit acestei anchete realizate de Institutul Pew.

Ultima dezbatere între cei doi lideri politici înaintea scrutinului de la 6 noiembrie, ce va avea loc luni, va fi consacrată tocmai problemelor internaţionale.

Pe ansamblu, 47% dintre persoanele chestionate sunt de părere că preşedintele democrat este mai capabil decât adversarul său în domeniul politicii externe, faţă de numai 43% pentru candidatul republican, indică acest sondaj realizat între 4 şi 7 octombrie pe un eşantion de 1.511 persoane, imediat după prima dezbatere prezidenţială, marcată de o performanţă dezamăgitoare a lui Barack Obama.

Aproximativ o persoană din două (49%) consideră că este mai important să se înăsprească tonul faţă de China în locul consolidării relaţiei cu Beijingul, o răsturnare a trendului în raport cu luna martie 2011.

‘Se observă o schimbare a opiniilor în legătură cu China’, confirmă Andrew Kohut, preşedintele centrului Pew. ‘În momentul de faţă, oamenii sunt mult mai favorabili înăspririi tonului în politicile comerciale decât în urmă cu un an’, adaugă el.

Cei doi candidaţi au făcut campanie mizând pe o atitudine mult mai agresivă faţă de Beijing şi practicile sale comerciale, chiar dacă Barack Obama s-a pronunţat la preluarea mandatului în favoarea stabilirii unor relaţii bilaterale mai bune.

În ce priveşte Iranul, pentru 56% dintre cei chestionaţi este mai important să se adopte o poziţie fermă împotriva programului nuclear al Teheranului decât să se încerce evitarea unui conflict militar, cu şase procente în plus faţă de luna ianuarie.

Numai 9% dintre persoanele chestionate sunt de părere că problemele internaţionale trebuie să fie prioritare în raport cu chestiunile interne, o scădere semnificativă în raport cu cei 40% care credeau acest lucru în 2007.

‘Această scădere este datorată în cea mai mare parte diminuării temerilor legate de terorism’, subliniază Andrew Kohut.