Amethyst Radiotherapy, zece ani de la lansarea clinicii din Otopeni

Clinica Amethyst Radiotherapy din Otopeni, prima din cadrul grupului Amethyst, devenit între timp cel mai mare lanț paneuropean de clinici de radioterapie, a împlinit zece ani de la înființare.
Ion Dobreanu - mie, 14 dec. 2022, 16:38
Amethyst Radiotherapy, zece ani de la lansarea clinicii din Otopeni

Clinica din Otopeni și-a început activitatea în anul 2012 și în ultimul deceniu i-au trecut pragul peste 15.000 de pacienți cu un diagnostic oncologic. În fiecare lună, în cadrul centrului, sunt tratați circa 800 pacienți, ceea ce plasează Amethyst Otopeni pe primul loc în topul clinicilor private de radioterapie și oncologie din punct de vedere al numărului lunar de pacienți. În acest an, la conducerea clinicii Amethyst din Otopeni a fost numit Daniel Dram, care are o experienţă de peste zece ani ȋn zona de dezvoltare și management operațional, activând anterior în cadrul spitalului Monza.

„Clinica din Otopeni rămâne, la zece ani de existență, o piatră de temelie atât pentru Amethyst cât și pentru radioterapia la nivel național. De aici a început, în 2012, sub coordonarea profesorului Chiricuță, atât rețeaua națională, care include acum 4 centre și 8 acceleratoare, cât și rețeaua internațională, care include în prezent 15 clinici în 7 țări, printre care Franța, Austria, Germania, UK, Polonia și Italia. În plus, începând din această lună, clinica înregistrează o nouă premieră, fiind prima clinică din cadrul grupului care implementează tehnologia de ultimă generație C-Rad, care crește precizia cu care e țintită tumora si protejează țesuturile sănătoase prin oprirea automată a radiațiilor, în cazul în care pacientul se mișcă și tumora nu se mai află în raza de acțiune”, a declarat Ciprian Casian, CEO Amethyst România.

Amethyst a introdus pe piața medicală sisteme și tehnici moderne de radioterapie întâlnite în centre internaționale de referință, printre care tehnica de radioterapie externă IMRT/VMAT și radioterapia internă sau brahiterapia. Clinica Amethyst Otopeni este dotată cu echipamente C-RAD de ultimă generație, care permit implementarea celor mai moderne și avansate tehnologii de radioterapie prin SGRT-radioterapia ghidată de suprafață, ce face posibilă printre altele și tehnica iradierii cu menținerea respirației în inspir profund (DIBH). Managementul mișcării este un instrument important, de exemplu, dacă pacientul s-a mișcat din greșeală în timpul tratamentului cu radiații într-o poziție suboptimă. Echipamentul de la C-RAD întrerupe automat fasciculul de radiații asigurându-se că pacientul a primit doza corectă în locul corect, protejând țesutul sănătos al pacientului. Prin intermediul tehnologiei moderne este eliminată și necesitatea tatuajelor de pe piele la poziționarea pacientului pe masa de tratament, datorită hărții de culori proiectată pe corpul pacientului, care facilitează o poziționare corectă și rapidă. În prezent, pe lângă folosirea de rutină a iradierii IMRT/VMAT, clinica efectuează radioterapie stereotactică – cea mai avansată metodă ȋn radioterapie la momentul actual, care asigură livrarea unui tratament de înaltă precizie, într-un număr redus de ședințe.

În cei zece ani de activitate, în clinica Amethyst din Otopeni au fost acordate tratamente de radioterapie pentru aproape 15.000 de pacienți unici. Aproximativ 40% din totalul pacienților, (6.000 de pacienți unici) au beneficiat în plus, de tratamente oncologice, altele decât radioterapia (consultații oncologice și chimioterapie). În toată această perioadă, echipa medicală a centrului a abordat întreaga patologie oncologică, salvând viețile a mii de pacienți diagnosticați cu cancer orl, cerebral, pulmonar, osos, mamar, cancere ginecologice, digestive sau colorectale.

Pentru a adăuga plus valoare serviciilor de îngrijire medicală, clinica a introdus de curând serviciile de suport Patient Care. Astfel, fiecare pacient va avea alocat un Patient Care Manager care îi va facilita parcursul terapeutic, oferindu-i soluţii și ȋndrumare în toate etapele (transfer de documente medicale, facilitarea comunicării cu medicul/echipa medicală, contractare de servicii, efectuarea programărilor pentru diagnostic, tratament, investigaţii medicale, acordurile informate, follow-up post tratament etc.).

„Fiecare pacient este unic și devine vulnerabil ȋn confruntarea cu un diagnostic greu de asimilat. Acesta are nevoie de un partener de comunicare care să ȋi ofere ascultare activă, să ȋi confirme informaţiile, să ȋi ofere soluţii, dar și să ȋi ȋnţeleagă temerile, limitările. Integrând viziunea de „Patient Care”, venim în întâmpinarea acestor nevoi prin oameni pregătiţi să ofere suport și dedicare pacientului pe toată durata procesului terapeutic, astfel încât să îi fluidizeze acest traseu. Managerul de pacient se poziţionează la granița dintre activitatea administrativă și cea medicală, de aceea, cunoașterea procesului medical, a medicilor și ariilor de expertiză ale acestora sunt premisele oferirii unei soluţii terapeutice adecvate, la momentul oportun. Moment oportun ȋnseamnă, ȋn primul rând, să nu pierzi timp preţios pentru pacient, timp care ar putea ȋmbunătăţi prognosticul sau șansa de vindecare. Este foarte important acest aspect, mai ales când vorbim de un diagnostic de cancer”, declară Daniel Dram, Director General, Amethyst Otopeni.

Centrul Amethyst oferă pacienților diagnosticați cu cancer, gama completă de servicii (inclusiv servicii decontate de CNAS), de la oncologie medicală personalizată, radioterapie externă, brahiterapie, la imagistică medicală de tip computer tomografie, precum și terapii suport – consiliere psihologică și nutrițională. Fiecare caz medical este analizat în cadrul Comisiei Oncologice, o comisie multidisciplinară formată din medici din mai multe specialități oncologice, care elaborează o strategie terapeutică personalizată.

Amethyst Radiotherapy primul și cel mai mare lanț paneuropean de clinici de radioterapie, având în prezent 15 clinici operaționale în șapte țări (Austria, Franța, Italia, Polonia, România, UK,). Clinicile Amethyst oferă pacienților care suferă de afecţiuni oncologice servicii medicale, utilizând ultimele tehnologii dezvoltate în domeniul radioterapiei. Echipa medicală de specialişti, condusă de Directorul Medical Internațional Amethyst, Kacso Gabriel, folosește echipamente medicale performante și ghidează tratamentele după protocoale de tratament standardizate și folosite la nivel internațional. Amethyst are o reţea de parteneriate cu centre de excelenţă din Europa şi Israel.

Te-ar mai putea interesa și
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea Europeană
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea ...
Ministerul Comerțului din China a anunțat miercuri că va prelungi cu trei luni ancheta antidumping asupra coniacului originar din Uniunea Europeană, o perioadă mai scurtă decât cea permisă......
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Autoritățile din Taiwan au blocat tranzacția de 950 de milioane de dolari prin care Uber Technologies preia afacerea Foodpanda ...
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis miercuri o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râuri ...
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor ...