Amnistie fiscală – Companiile cu plata la zi a impozitelor ar putea beneficia de o bonificaţie
„S-a spus foarte mult, şi în 2015 îmi aduc aminte, companiile care se conformau voluntar, care erau la zi cu obligaţiile, pe bună dreptate întrebau „bun, şi noi cum putem fi motivaţi să avem acelaşi comportament fiscal?”. Şi atunci una dintre propuneri, care nu este prinsă în schimb aici, dar care este luată în calcul şi o putem discuta pentru a fi cuprinsă în forma finală a acestui act este aceea ca, la data de 25, atunci când e termenul de plată, să se propună o reducere, o bonificaţie, să spunem, pentru companiile care în ultimii trei ani de zile au fost la zi cu obligaţiile la plată. Vedem exact cât anume şi până la ce sumă, că trebuie să fie un procent, dar nu mai mult de o anumită sumă. Acesta ar fi una dintre propuneri pentru cei care sunt la zi cu obligaţiile”, a spus Eugen Teodorovici.
De asemenea, el a vorbit de posibilitatea ca pentru autorităţile publice locale să fie creat un cadru ca şi acolo să se aplice măsuri similare celor presupuse de restructurarea financiară, dar cu o implicare activă a statului pentru că veniturile pot scădea şi statul trebuie să vină şi să aducă unele compensări.
Ministrul Finanţelor Publice a anunţat, marţi că ia în calcul două scenarii pentru acordarea unor facilităţi fiscale, pentru datorii de peste şi, respectiv, de sub un milion de lei.
Potrivit acestuia, măsurile de acordare a unor facilităţi fiscale se vor aplica în funcţie de valoarea obligaţiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018, astfel: măsuri de restructurare a obligaţiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 pentru debitorii care au datorii mai mari de un milion lei, bazate pe un plan de restructurare, plată eşalonată şi supraveghere fiscală pe perioada înlesnirii; anularea accesoriilor în cazul datoriilor sub un milion lei sau a celor peste un milion de lei care nu pot beneficia de restructurare (eşalonare, reorganizare, insolvenţă), dacă obligaţiile bugetare principale se achită până la 30 noiembrie 2019.