Amnistie fiscală: 8 din 10 companii vor să achite datoriile la stat. Bunii platnici o consideră discriminatorie şi vor să o conteste – analiză

Amnistia fiscală îi determină pe contribuabili, firme şi persoane fizice, să reacţioneze faţă de măsurile anunţate, iar opt din zece firme care solicită consultanţă juridică privind amnistia au intenţia de a achita datoriile, potrivit unei analize de specialitate, dată joi publicităţii.
AGERPRES - joi, 12 sept. 2024, 11:02
Amnistie fiscală: 8 din 10 companii vor să achite datoriile la stat. Bunii platnici o consideră discriminatorie şi vor să o conteste - analiză

Firmele fără datorii se consideră nedrepățite

După anunţul autorităţilor privind amnistia fiscală, numărul solicitărilor pentru consultanţă juridică pe fiscalitate s-a triplat faţă de o perioadă obişnuită.

În paralel, unele dintre firmele fără datorii la stat doresc să ştie dacă din punct de vedere juridic noile măsuri sunt discriminatorii şi dacă există o cale legală de a contesta amnistia fiscală”,

„În ultimele zile, odată ce a fost anunţată amnistia fiscală, a apărut un val de solicitări privind înţelegerea din punct de vedere juridic a noilor măsuri propuse. De altfel, există o creştere semnificativă a interesului pentru conformarea fiscală voluntară. Numeroşi contribuabili, atât persoane juridice, cât şi fizice, manifestă o disponibilitate crescută de a-şi achita debitele restante pentru a beneficia de facilităţile oferite de OUG nr. 107/2024.

Cele mai multe solicitări (80%) au venit din partea firmelor, în cele mai multe cazuri firme cu restanţe la plata obligaţiilor către stat, care sunt interesate să beneficieze la maxim de reducerile oferite prin amnistia fiscală. Acestea sunt din domenii ca IT, transporturi sau HoReCa. Concomitent, unele dintre firmele fără datorii la stat doresc să ştie dacă din punct de vedere juridic noile măsuri sunt discriminatorii şi dacă există o cale legală de a contesta amnistia fiscală”, a declarat Laurenţiu Mihai, avocat specializat în drept fiscal şi partener fondator al casei de avocatură LMVD.

Conform avocaţilor, amnistia fiscală poate reprezenta o eventuală încălcare a principiului contribuţiei echitabile la cheltuielile publice prevăzut la art. 56 din Constituţie, sub aspectul justei aşezări a sarcinilor fiscale. Deşi contribuabilii care şi-au achitat la timp obligaţiile fiscale pot percepe această măsură ca fiind discriminatorie, posibilităţile lor de a contesta juridic amnistia fiscală sunt limitate.

Citeste si: Amnistie fiscală – Statul ar încasa 9 miliarde de lei dacă 15 % dintre contribuabilii cu obligaţii fiscale ar accesa facilitatea de anulare a acestora

„Contestarea directă a ordonanţei de urgenţă în instanţă de către un contribuabil care nu are datorii este improbabilă, întrucât acesta nu poate iniţia în mod direct un litigiu strict pentru a invoca o excepţie de neconstituţionalitate”, explică reprezentanţii societăţii de avocatură.

În ceea ce priveşte apelarea de către firmele şi persoanele fizice la avocaţi specializaţi în drept fiscal pentru a afla dacă sunt eligibili pentru a beneficia de reducerile oferite prin amnistie şi cum pot fi aceste măsuri cât mai avantajoase pentru ei, această consultanţă juridică implică o analiză complexă şi personalizată a situaţiei fiecărui contribuabil.

Procesul începe cu o evaluare detaliată a istoricului fiscal al contribuabilului, incluzând toate obligaţiile fiscale, cele potenţial prescrise sau contestate, pentru a determina eligibilitatea şi beneficiile amnistiei.

„În practică, întâlnim frecvent cazuri cu nuanţe juridice şi fiscale complexe. (…) Scopul consultanţei juridice este de a explica clientului implicaţiile legale ale diferitelor opţiuni disponibile, de a-l ajuta să-şi înţeleagă mai bine situaţia juridică, precum şi drepturile şi obligaţiile care îi revin în contextul specific al amnistiei fiscale. (…) Decizia finală privind plata datoriilor aparţine întotdeauna clientului. Există şi contribuabili care doresc să beneficieze de amnistie, dar care nu vor avea disponibilităţile băneşti pentru a achita debitul principal restant. Însă cei mai mulţi contribuabili şi-au exprimat intenţia de a achita datoriile la stat”, a adăugat Laurenţiu Mihai.

Citeste si: Boloș, despre amnistia fiscală: Dacă măsura este repetată la intervale scurte de timp, angrenăm nerespectarea la plată

Noua amnistie fiscală va avea efectul scontat, cel puțin pe termen scurt

Casa de avocatură LMVD anticipează o îmbunătăţire a conformării fiscale voluntare, cel puţin pe termen scurt, pe măsură ce contribuabilii profită de această oportunitate pentru a-şi regulariza situaţia fiscală.

Pe termen scurt, noua amnistie fiscală va avea efectul scontat, al conformării fiscale şi maximizării colectării debitelor fiscale restante, însă este văzută şi ca un semn de „slăbiciune” a statului în faţa fenomenului evaziunii fiscale şi a incapacităţii sale de a asigura pârghii eficiente pentru colectarea creanţelor fiscale.

„Dacă statul român va adopta în mod regulat asemenea măsuri de amnistie, există riscul de a crea un precedent periculos. Acest lucru ar putea încuraja anumite categorii de contribuabili să amâne în mod deliberat conformarea fiscală voluntară, în speranţa că vor beneficia de viitoare amnistii”, se arată în analiză.

În paralel cu amnistia fiscală anunţată recent, controalele fiscale s-au amplificat notabil pe fondul unui deficit bugetar din ce în ce mai apăsător. Potrivit avocatului Laurenţiu Mihai, în ultimele luni a crescut numărul clienţilor persoanelor fizice care au primit controale ANAF şi este aşteptată o amplificare a acţiunilor de control din partea ANAF, prin prisma faptului că impozitul pentru venitul din surse neidentificabile a crescut de la 16% la 70% de la 1 iulie 2024. Totodată, firmele plătitoare de TVA vor resimţi un număr mai mare inspecţii fiscale având ca obiect taxa pe valoare adăugată, cu scopul de a se reduce diferenţa dintre ce se colectează şi ce ar trebui să fie colectat.

Casa de avocatură LMVD (Laurenţiu Mihai, Vicenţiu Dine – Societate Civilă de Avocaţi) este o firmă de avocatură specializată în drept fiscal, drept civil, dreptul proprietăţii intelectuale, dreptul achiziţiilor publice, dreptul concurenţei, dreptul protecţiei consumatorilor şi arbitraj internaţional şi alte arii diverse şi complexe ale dreptului. Societatea oferă consultanţă juridică şi asistenţă specializată companiilor din domenii precum IT, transporturi, HoReCa, divertisment, producţie cinematografică şi altele, dar şi persoanelor fizice.

Citeste si: Consiliul Investitorilor Străini critică apăsat proiectul de aministie fiscală. Guvernul e acuzat că în mai puțin de un an a trecut de la măsuri excesive de sancționare la măsuri excesive de clemență

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...