Amnistie Fiscală: Se şterg penalităţile, dobânzile scad cu 54,2%. Condiţiile şi exemplu de calcul

Economica.net
14 10. 2015
bigstock_debt_relief_just_ahead_green_22963049_e1368042855375_56003700

Ordonanţa de amnistie prevede că penalităţile la datoriile acumulate la Fisc vor fi şterse, iar dobânzile aplicate datoriilor vor fi scăzute cu 54,2%. Prevederile sunt valabile pentru datoriile înregistrate la 30 septembrie 2015. Restul de dobândă, rămas după amnistie, trebuie şi el plătit până la 30 iunie 2016. De asemenea, contribuabil trebuie să nu mai facă restanţe între 1 octombrie 2015 şi 31 martie 2016.

Datornicul trebuie să îndeplinească şi condiţii pentru a profita de aceste „reduceri”. Principalul datoriei trebuie stins până la data de 31 martie 2016.

Premierul Victor Ponta a anunţat că Guvernul va aproba, în şedinţa de miercuri, ordonanţa referitoare la amnistia fiscală pentru persoane fizice şi juridice.

Exemplu de calcul

Penalităţile sunt azi 0,02% pe fiecare zi de întârziere, ajungând la 7,3% anual. Dobânda pe care o aplică ANAF pe creditul fiscal este de 0,03% pentru fiecare zi de întârziere, şi ajunge astfel la 10,95% pe an.

O datorie la Fisc de 44.000 de lei (10.000 de euro) acumulează într-un an dobânzi şi penalităţi de 8.030 lei. Din care penalităţii 3.212 lei, iar dobânzi, 4.818 lei.

Astfel, în urma aplicării ordonanţei care urmează să intre în vigoare, se şterg automat penalităţile, iar din dobândă mai rămân de plată 1.570 lei. Ajungi deci, de la 8.030 la 1.570 lei.

‘Nu scutim pe nimeni de plata taxelor şi impozitelor. Toată lumea trebuie să şi le plătească. Nu scutim de plata dobânzilor, ele se plătesc. Vorbim, practic, de un stimulent. Eu cred că vor fi foarte multe companii şi persoane fizice care pot să acceseze acest stimulent şi anume: dacă îţi plăteşti de acum încolo, până în martie, zi de zi, taxele la zi, dacă plăteşti principalul, nu te mai pun să mai plăteşti acele penalizări la penalizări. (…) Cu penalizări la penalizări la penalizări, ajungem în faliment şi, în loc să am o firmă care îşi plăteşte toate datoriile la zi şi dobânda, o să am o firmă în faliment’, a explicat premierul măsura.