În România sunt doar fabrici de medicamente generice, peste 40 de unităţi de producţie. Multe dintre aceste fabrici nu vor suporta impactul Directivei și își vor restructura activitatea sau chiar reloca în spațiul nonUE, susţine Asociația producătorilor de medicamente generice din România (APMGR).
Impactul în preț pentru Metformin, estimat chiar de Comisia Europeană, este de +50%;
Moleculele cu cele mai mari volume pentru care riscul să fie retrase din piaţă e cel mai mare, fiindcă Directiva impune taxa în funcţie de volume, sunt:
Context
Directiva privind epurarea apelor uzate urbane are ca scop finanțarea pentru tratarea cuaternară avansată a apelor uzate, care vizează eliminarea substanțelor generate de mai multe sectoare, impunând costurile doar în sarcina industriei farmaceutice și a celei cosmetice.
După cum recunoaște Comisia, reziduurile farmaceutice provin în primul rând din consumul pacienților, nu din emisiile industriale, care sunt deja strict reglementate și controlate de companii.
Costurile estimate de CE par să fie mult subevaluate. În timp ce Comisia Europeană estimează costurile anuale la 1,18 miliarde de euro, există evaluări independente din Germania, Țările de Jos și din industria europeană a apei care arată că în realitate costurile ar putea fi cuprinse între 5 și 11 miliarde euro pe an, chiar de 10 ori mai mari decât proiecția Comisiei. Această povară financiară masivă ridică probleme serioase cu privire la sustenabilitatea lanțurilor de aprovizionare cu medicamente.
Prețurile medicamentelor generice sunt strict plafonate și nu pot fi majorate, de aceea producătorii nu vor avea cum să absoarbă aceste costuri, ceea ce ar putea duce la un tsunami de penurii de medicamente esențiale și vitale, susţine APMGR.
Asociația producătorilor de medicamente generice din România solicită de urgență amânarea punerii în aplicare a sistemului de răspunderea extinsă a producătorului din Directiva privind epurarea apelor uzate urbane, se arată într-un comunicat remis Economica.net.
Companiile Accord, Sandoz, STADA, Teva, Viatris, Zentiva au intentat un dosar la Curtea de Justiție a Uniunii Europene care urmărește să salveze accesul pacienților la medicamentele vitale.
„Directiva privind epurarea apelor uzate urbane va obliga producătorii să retragă de pe piață multe medicamente generice și va determina închiderea sau relocarea facilităţilor de producţie. În acest context, România riscă să îşi piardă complet atractivitatea pentru producători, afectând grav accesul pacienţilor la tratamente esenţiale. Este regretabil că o industrie strategică, vitală pentru sănătatea publică şi economia naţională, va fi pusă în pericol. În plus, Directiva contravine strategiei Uniunii Europene de a reloca producţia de materii prime farmaceutice în UE şi de a consolida securitatea aprovizionării cu medicamente pentru pacienţii europeni”, a spus Simona Cocoș, președintele APMGR.