Amploarea sărăciei în ţara noastră: aproape 70% din populaţie a suferit de deprivare economică anul trecut

Economica.net
30 11. 2019
oameni_77954833745967795438_82938100

Institutul Naţional de Statistică a publicat recent un studiu amplu despre amploarea sărăciei în ţara noastră. Iată câteva dintre concluziile studiului INS:

Peste 68% dintre români au suferit de lipsuri din zona deprivării economice în 2018, se arată în studiul “Dimensiuni ale incluziunii sociale în România, în 2018”. Aceasta înseamnă că oamenii nu au avut bani fie pentru produse alimentare de bază, pentru întreţinerea corespunzătoare a locuinţei, pentru achitarea unor obligaţii şi plăţi curente, fie pentru a merge în concediu, ori pentru acoperirea unor necesităţi financiare apărute în mod neaşteptat şi care grevează suplimentar bugetul propriu.

În anul 2018, aproape 59% din populaţia ţării noastre nu şi-a permis să plătească o săptămână de concediu pe an, în vreme ce ce aproape 46% dintre români nu au avut banii necesari ca să facă faţă unei situaţii neaşteptate, potrivit studiului “Dimensiuni ale incluziunii sociale în România, în 2018”, consultat de Economica.

În anul 2018, peste o treime dintre români nu aveau unul sau mai multe bunuri de folosinţă îndelungată: maşină de spălat rufe, televizor color, telefon, calculator sau autoturism, se mai arată în studiul INS, consultat de Economica.

„În România deprivarea materială din punctul de vedere al înzestrării cu bunuri de folosinţă îndelungată se reflectă predominant în lipsa autoturismului personal (27% din populaţie nu are maşină) sau a unui calculator (13,5% din populaţie nu are PC)”, potrivit studiului INS.

În anul 2018, aproape o treime dintre români locuiau în condiţii necorespunzătoare – igresie, ferestre defecte, ori lipsa grupului sanitar în casă, potrivit studiului “Dimensiuni ale incluziunii sociale în România, în 2018”.

„Condiţiile de locuit pot constitui, în anumite situaţii, un motiv de deprivare destul de serios dacă avem în vedere că, pe termen lung, ele pot afecta chiar starea de sănătate a populaţiei. Este cazul existenţei unor caracteristici necorespunzătoare ale locuinţei, precum: existenţa unor pereţi cu igrasie, ferestre deteriorate, lipsa unei iluminări corespunzătoare a locuinţei, lipsa băii/duşului sau a grupului sanitar în interiorul locuinţei”, se mai arată în studiul citat.

Deficienţele resimţite cel mai acut de populaţia României, referitoare la condiţiile de locuit, sunt lipsa grupului sanitar sau a duşului în interiorul locuinţei a grupului sanitar. Concret, aproape 28% dintre români nu aveau anul trecut grupul sanitar în casă, iar 26% din populaţia ţării nu avea duşul/baia în interiorul locuinţei, reiese din studiul INS.