AMRCR:Productivitatea redusă şi tehnologiile depăşite din agricultură, cauzele scumpirii alimentelor

Economica.net
25 10. 2012
tractor_baicoi_67197600

Astfel, România este nevoită să importe mâncare sau materie primă, ceea ce duce la majorări de prețuri.

El a spus că nici producătorii și nici marile rețele comerciale nu scumpesc alimentele, și a justificat prin profiturile mici obținute de cele două categorii.

Primii comercianți din România ca cifră de afaceri au rate ale profitului de 2,54%, 1,92% sau 3,32%, a afirmat Vlad la la conferinţa „Food Retail in Romania: Opportunities&Challenges”, organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană, Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România şi Agenţia Mediafax.

Retailerul de pe locul 4 se află pe pierdere, iar următorul are o profitabilitate de 2,9%

Dintre procesatori, potrivit AMRCR, ratele profitabilității sunt de 3,2% la cel mai mare producător de lactate, de 1,4% la al doilea și de 1,7% la al treilea.

La panificație, primii doi producători au pierderi, iar următorii doi au rate între 2-3%.

„Dacă ne uităm la sectorul de carne, ratele profitabilității celor mai mari producători sunt 1,2%, 0,4%, 1,03%, – 2,8% și așa mai departe”, a spus reprezentantul AMRCR.

El a adăugat că nici agricultorii nu măresc prețurile, iar ei au avut mai mult de pătimit decât de profitat.

„În ultimii cinci ani, de la aderare, România nu reușește să-și asigure produsele agroalimentare, deși este pe un trend pozitiv. Paradoxal, România nu-și asigură produsele agroalimentare, deși suprafața agricolă este de peste 13 milioane de hectare”, a afirmat Vlad.