AMRCR: Suntem de acord cu Monitorul Preţurilor. Fiecare membru decide dacă vrea să participe

Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) se declară de acord cu Monitorul Preţurilor, însă precizează că fiecare membru este liber să decidă dacă vrea să participe sau nu.
Economica.net - joi, 05 nov. 2015, 13:59
AMRCR: Suntem de acord cu Monitorul Preţurilor. Fiecare membru decide dacă vrea să participe

‘Suntem de acord cu Monitorul Preţurilor, fiecare dintre membrii noştri fiind liber să îşi aleagă drumul. Dacă unii dintre ei doresc să participe la acest proiect, sunt bineveniţi să se alieze acestui proiect. Ceilalţi dacă nu doresc… Este o alegere liberă a fiecărui membru. Asociaţia nu poate impune participarea sau neparticiparea la Monitorul Preţurilor’, a declarat, joi, vicepreşedintele AMRCR, Florin Căpăţână.

Potrivit acestuia, nu există puncte asupra cărora AMRCR să nu fie de acord cu reprezentanţii Consiliului Concurenţei. El a admis că au fost unele discrepanţe în ceea ce priveşte comunicarea, însă doar pentru că fiecare parte nu a înţeles ce doreşte cealaltă.

La rândul său, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a afirmat că, în privinţa Monitorului Preţurilor, discuţiile cu agenţii economici din industrie avansează şi că, dacă la început doar jumătate dintre lanţurile comerciale îşi dăduseră acordul, acum aproape toate participă la discuţiile cu autoritatea. Însă, progresele sunt lente, a precizat Chiriţoiu.

Te-ar mai putea interesa și
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece mai mult timp aşa cum ne place, vin către voi cu o opţiune demnă de......
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...