ANAF a colectat 66,62 miliarde de lei venituri bugetare cumulate, în primele 4 luni, cu 3% peste nivelul programat

Veniturile bugetare colectate, în primele patru luni ale anului, de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) s-au ridicat la 66,62 miliarde de lei, în creştere cu 3% faţă de programul prevăzut de legile bugetare, şi cu peste 736 milioane lei peste suma acumulată în perioada similară din 2015, arată datele Fiscului.
Economica.net - sâm, 07 mai 2016, 11:22
ANAF a colectat 66,62 miliarde de lei venituri bugetare cumulate, în primele 4 luni, cu 3% peste nivelul programat

Potrivit sursei citate, la bugetul de stat s-au colectat 47,01 miliarde de lei, cu 187,4 milioane de lei mai mult faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior (46,82 miliarde de lei), înregistrându-se un plus de 6% faţă de program, astfel: la impozitul pe profit s-au colectat 6,93 miliarde de lei (+746,7 milioane de lei, 12% indice nominal), cu 7% peste program; la impozitul pe venit s-au colectat 8,73 miliarde de lei, cu 300,9 milioane lei (4% indice nominal) mai mult decât în 2015 (8,43 miliarde de lei), gradul de realizare fiind cu 5% peste program; încasările din taxa pe valoarea adăugată au scăzut cu doar 9% urmare atât a unei mai bune colectări, cât şi a creşterii consumului.

În acest sens, încasările din TVA, pe primele patru luni ale anului 2016, au fost de 17,97 miliarde de lei, mai mici cu 1,72 miliarde de lei decât încasările din perioada similară a anului 2015 (19,69 miliarde de lei), iar gradul de realizare a fost cu 2% mai mult decât programul.

„În ceea ce priveşte colectarea din TVA, scăderea faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost cauzată atât de reducerea cotei standard de TVA, de la 24% la 20%, începând cu 1 ianuarie 2016, fapt care s-a reflectat în colectarea din februarie, cât şi de introducerea unei cote reduse de 9% la alimente, aplicată de la 1 iunie 2015. De asemenea, valoarea rambursărilor de TVA pe primele 4 luni din 2016 a fost de 5,1 miliarde de lei, cu 254,8 milioane de lei mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent (în aprilie, 2016 rambursarea a fost de două ori mai mare decât în ianuarie 2016). În plus, creşterea consumului datorată sărbătorile pascale s-a reflectat în execuţia din aprilie 2015, urmând ca în 2016 să se reflecte în luna mai’, se arată în comunicatul de presă al ANAF.

La capitolul colectării de accize (inclusiv taxa pe viciu), datele Fiscului arată o creştere de 2% (în termeni nominali) faţă de perioada similară a anului precedent (8,10 miliarde de lei), veniturile colectate cumulat pe primele patru luni din 2016 fiind de 8,23 miliarde de lei, cu un plus de 136,4 milioane de lei. Gradul de realizare a programului a fost de 97%, fiind afectat de obligaţia producătorilor de tutun/ţigarete de a se conforma prevederilor Directivei nr. 40/2014/UE şi a intrării în vigoare a Legii antifumat. În acelaşi timp, pe segmentul ‘Rest venituri’ colectarea a fost mai mare cu 545,7 milioane de lei (13% indice nominal) faţă de aceeaşi perioadă a anului 2015. Gradul de realizare a programului cu 38% mai mare.

De asemenea, la bugetul fondului naţional unic pentru asigurări de sănătate se constată o creştere cu 5% indice nominal a volumului sumelor colectat (7,11 miliarde lei cumulat pe 4 luni din 2016, faţă de 6,80 miliarde de lei, în perioada similară a anului 2015). Gradul de realizare a programului de încasări a fost de 99% faţă de program. La bugetul Fondului naţional unic de asigurări de sănătate (FNUASS), realizările şi programul includ contribuţia datorată pentru medicamentele finanţate din bugetul FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii (taxa de clawback).

Totodată, încasările la bugetul asigurărilor sociale de stat au crescut, în primele patru luni, cu 1%, până la 11,87 miliarde de lei, comparativ cu suma de 11,70 miliarde de lei consemnată în aceeaşi perioadă din anul anterior. Conform ANAF, s-a înregistrat un grad de realizare a programului de 95%, unul din factori fiind creşterea peste nivelul prognozat a sumelor aferente contribuţiei la fondul de pensii administrate privat. În plus, a avut un impact negativ măsura legislativă privind nedatorarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat de către personalul din armată, poliţie şi funcţionarii publici.

Nu în ultimul rând, la bugetul asigurărilor sociale pentru şomaj se constată o creştere a sumelor colectate cu 12%, respectiv 616,4 milioane lei, cumulat pe 4 luni în 2016 faţă de 550,5 milioane lei, în perioada similară a anului trecut, iar gradul de realizare a programului este de 100%.

La nivel general, în perioada ianuarie – aprilie 2016, ANAF a colectat 66,62 miliarde de lei venituri bugetare cumulate, cu 3% mai mult decât programul prevăzut de legile bugetare anuale, şi cu 736,1 milioane de lei mai mult faţă de perioada similară a anului 2015. Veniturile colectate de către Fisc sunt aferente principalelor patru bugete componente ale bugetului general consolidat, respectiv bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj şi bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente, în ritm accelerat, iar activităţile de foraj pentru cele zece sonde de exploatare din perimetru sunt derulate conform......
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată pentru sugari
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată ...
Forbes Kids și D&D Research au realizat un studiu amplu privind opinia mamelor despre cele mai de încredere produse pentru ...
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
Transparența și comunicarea activă cu toți partenerii sunt esențiale în strategia de dezvoltare durabilă a ALUMIL, ...
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi ...