ANAF a colectat 68,5 miliarde lei la buget în primele patru luni, cu 2,7% mai mult faţă de aceeaşi perioadă din 2016

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a colectat 68,45 miliarde lei la buget în primele patru luni din acest an, cu 2,7% mai mult faţă de aceeaşi perioadă din 2016, în condiţiile în care veniturile au urcat cu 7% în luna aprilie, a anunţat marţi instituţia fiscală.
Economica.net - mar, 02 mai 2017, 14:53
ANAF a colectat 68,5 miliarde lei la buget în primele patru luni, cu 2,7% mai mult faţă de aceeaşi perioadă din 2016

Datele arată o îmbunătăţire semnificativă a veniturilor bugetare în lunile martie şi aprilie, în condiţiile în care, după primele două luni, încasările ANAF erau în scăderec u 0,9% faţă de aceeaşi perioadă din 2016.

Datele au stârnit îngrijorări la nivelul guvernului, iar premierul a cerut, în cadrul unor întâlniri cu ministrul Finanţelor şi cu şeful ANAF, măsuri pentru creşterea încasărilor.

„În luna aprilie 2017 ANAF a colectat venituri bugetare în sumã totalã de 18,03 miliarde lei, cu 1,18 miliarde lei, respectiv cu 7% mai mult decât în luna aprilie 2016 (16,85 miliarde lei) „, a precizat comunicatul ANAF.

Datele prezentate de ANAF sugerează că, după încasări foarte slabe în ianuarie, situaţia a dat semne de îmbunătăţire în februarie, cun un avans al încasărilor de 6,7%, şi în martie.

În martie, ANAF a colectat venituri bugetare de 18,4 miliarde lei, cu 5,2% mai mult faţã de martie 2016, iar situaţia s-a ameliorat şi mai mult în aprilie, când s-a înregistrat cea mai mare rată lunară de creştere a veniturilor colectate de ANAF din acest an.

Totuşi, situaţia este departe de ratele de creştere ale bugetelor publice prognozate de Guvern.

Pentru 2017, bugetul de stat prevede venituri totale de 117,1 miliarde lei, în creştere cu 15% faţă de nivelul înregistrat în 2016, iar bugetul general consolidat – care include toate bugetele, inclusiv cel de pensii şi cel de şomaj – are prevăzute venituri totale de 254,7 miliarde lei, mai mari cu 14% faţă de nivelul de anul trecut.

Te-ar mai putea interesa și
Noi probleme pentru Europa. Ucraina refuză să semneze un nou acord de tranzit de gaze. Dificultăți pentru Slovacia, Austria și Cehia
Noi probleme pentru Europa. Ucraina refuză să semneze un nou acord de tranzit de gaze. Dificultăți pentru Slovacia, Austria ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit de gaze cu Ucraina şi a dat vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi......
Încă președintele american Joe Biden i-a propus lui Putin, în 2021, să amâne aderarea Ucrainei la NATO cu 10-15 ani
Încă președintele american Joe Biden i-a propus lui Putin, în 2021, să amâne aderarea Ucrainei la NATO cu 10-15 ani
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că omologul său american Joe Biden i-a propus în 2021 să amâne aderarea ...
O țintă aeriană de mici dimensiuni, probabil o dronă, a intrat ieri 6 km în spațiul aerian național
O țintă aeriană de mici dimensiuni, probabil o dronă, a intrat ieri 6 km în spațiul aerian național
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat că o ţintă aeriană de mici dimensiuni a intrat şase kilometri în ...
Lipsesc mai multe medicamente pentru bolnavii de cancere. Cauzele discontinuităţilor, explicate de Ministerul Sănătăţii
Lipsesc mai multe medicamente pentru bolnavii de cancere. Cauzele discontinuităţilor, explicate de Ministerul Sănătăţii
În rapoartele transmise de Agenţia Naţională a Medicamentului au fost identificate discontinuităţi pentru medicamente ...