ANAF a colectat, în primul trimestru din acest an, cu 6,5% mai mult decât în T1 2012

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a colectat la bugetul de stat, în primul trimestru din acest an, cu 6,5% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului precedent, potrivit unui comunicat de presă remis, joi, AGERPRES.
Economica.net - joi, 25 apr. 2013, 12:28
ANAF a colectat, în primul trimestru din acest an, cu 6,5% mai mult decât în T1 2012

‘Pe categorii de venituri, încasările din TVA au crescut cu 10%, cu un miliard de lei mai mult decât în primul trimestru din 2012. Cea mai importantă evoluţie din trimestrul I 2013 a înregistrat-o impozitul pe venit, ANAF colectând cu 11,6% mai mult decât în perioada similară din 2012. Creşterea gradului de colectare a fost posibilă datorită îmbunătăţirii activităţilor de control şi combatere a evaziunii fiscale’, se arată în document.

În 2012, veniturile la bugetul de stat au fost de 167,8 miliarde lei, în creştere cu 7%, faţă de nivelul înregistrat în anul precedent. Structurile ANAF au adus 7,92 miliarde de lei în plus la bugetul de stat.

‘În 2012 ANAF a dispus măsuri asiguratorii în valoare de peste 5,4 miliarde de lei şi au fost instituite obligaţii fiscale suplimentare de 6,8 miliarde de lei. Din punct de vedere al activităţii de inspecţie fiscală, anul trecut au fost încasate amenzi în sumă totală de 901,1 milioane de lei, cu 846,43% mai mult decât în 2011 şi au fost instituite măsuri asiguratorii în valoare de 3,49 miliarde lei, cu 31,85% mai mult decât în anul precedent’, informează ANAF.

Potrivit instituţiei, ca urmare a acţiunilor Gărzii Financiare, în 2012 au fost stabilite prejudicii însumând 3,85 miliarde de lei, cu 36,64% mai mult decât în 2011. La nivelul ANAF, prejudiciile stabilite s-au ridicat la 9 miliarde lei, cu 22% mai mult decât în 2011 (7,3 miliarde lei). De asemenea, în anul 2012, Garda Financiară a instituit măsuri asiguratorii în valoare de 2,1 miliarde lei, cu 30% mai mult decât în 2011 (1,5 miliarde lei).

‘ANAF şi instituţiile subordonate au instituit măsuri asiguratorii în valoare totală de 5,8 miliarde lei, cu 37% mai mult decât în 2011 (4,2 miliarde lei). Totodată, ANAF a acordat o atenţie deosebită combaterii evaziunii fiscale. În acest sens, a fost intensificat dialogul cu celelalte structuri abilitate să combată evaziunea fiscală, Ministerul Public şi Ministerul Afacerilor Interne, astfel încât statul să recupereze mai rapid prejudiciile identificate. În acelaşi timp, conducerea instituţiei a pregătit reorganizarea Agenţiei şi înfiinţarea Direcţiei Antifraudă’, se mai spune în document.

În 2012, ANAF a înfiinţat Direcţia Generală de Integritate (DGI) în vederea identificării şi eliminării din sistem a angajaţilor care încalcă legea. Prin înfiinţarea acestei direcţii, ANAF a venit în întâmpinarea observaţiilor şi recomandărilor Comisiei Europene cuprinse în Mecanismul de Cooperare şi Verificare privind reducerea corupţiei în cadrul sistemului vamal şi a celorlalte instituţii subordonate ANAF.

‘În numai 6 luni, DGI a încheiat 333 de rapoarte de control intern, în urma cărora a fost sesizată Comisia de disciplină în 27 de cazuri pentru un număr de 60 de persoane. De asemenea, au fost întocmite 16 acte de sesizare a organelor judiciare. ANAF a suferit în timpul conducerilor anterioare tocmai din cauza unor angajaţi care au pus pe primul loc interesul personal în defavoarea interesului Agenţiei. Conducerea ANAF a acordat o mare atenţie şi diversificării serviciilor oferite contribuabililor, în acest moment fiind în curs de implementare pagina electronică de licitaţii pentru bunurile intrate în posesia statului, un număr unic de sms prin care contribuabilii pot interoga situaţia fiscală a unei companii, precum şi o aplicaţie electronică de telefonie care ar urma să pună la dispoziţia contribuabililor informaţii relevante pentru domeniul lor de activitate’, informează comunicatul ANAF.

Te-ar mai putea interesa și
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația pentru construcția lotului 3 al Drumului Expres Arad - Oradea. Amintim......
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Premier Energy Furnizare, unul dintre marii furnizori de energie electrică pentru clienții casnici, a transmis clienților ...