ANAF a dat amenzi și a dispus confiscări în valoare totală de peste 117 de milioane de lei în urma controalelor realizate în perioada septembrie – decembrie 2024
„În cadrul acţiunilor operative de control efectuate la nivel naţional pentru îmbunătăţirea conformării voluntare, prevenirea, descoperirea şi combaterea evaziunii fiscale, în perioada septembrie – decembrie 2024, inspectorii Direcţiei generale antifraudă fiscală (DGAF) au constatat abateri pentru sancţionarea cărora au aplicat 3.372 amenzi, în cuantum de 47,3 milioane lei. De asemenea, inspectorii DGAF au confiscat bunuri, venituri ilicite şi numerar în cuantum de 69,8 milioane lei, din care 21,1 milioane lei reprezintă valoarea bunurilor confiscate (îmbrăcăminte, încălţăminte, diverse alte produse).
În contextul intensificării activităţilor economice specifice sezonului de iarnă, acţiunile de control vor continua într-un ritm susţinut, atât pentru îndeplinirea scopului preventiv de a responsabiliza contribuabilii cu privire la obligaţiile legale de fiscalizare, declarare şi plată care le revin, cât şi pentru identificarea şi sancţionarea activităţilor comerciale incorecte şi evazioniste”, se precizează într-un comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).