ANAF a recuperat anul trecut aproape 8 miliarde de lei din combaterea evaziunii

Economica.net
26 02. 2013
anaf_73418900

Potrivit datelor centralizate de instituţie, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a colectat în 2012 aproape 168 de miliarde lei, în creştere cu peste 7% faţă de anul anterior.

Din cele 7,92 miliarde lei obţinute din combaterea evaziunii, circa 2,62 miliarde lei sunt rezultatul monitorizării transporturilor.

Structurile din cadrul ANAF au dispus anul trecut măsuri asigurătorii în valoare de peste 5,4 miliarde de lei şi au instituit obligaţii fiscale suplimentare de peste 6,8 miliarde de lei.

„Anul trecut am reuşit îmbunătăţirea indicatorilor de performanţă ai ANAF şi aici mă refer în primul rând la resursele utilizate pentru colectarea banilor la buget. Practic, am redus suma cheltuită pentru colectarea unui milion de lei, de la 11.142 lei in anul 2011, la 10.823 lei în anul 2012. Toate aceste lucruri mă fac să spun că anul 2012 a fost un an bun pentru ANAF, dar am convingerea că vom reuşi să creştem nivelul încasărilor şi în 2013. Obiectivul meu pentru acest an este acela de a îmbunatăţi nivelul general al colectării veniturilor bugetare administrate de ANAF, inclusiv prin cresterea gradului de conformare voluntară la plata obligaţiilor fiscale, mai ales că în 2012 am avut o creştere cu peste 7% a încasărilor la bugetul de stat faţă de anul 2011”, a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele ANAF, Şerban Pop.

Şeful Fiscului a arătat că prioritatea instituţiei rămâne identificarea şi combaterea evaziunii şi a fraudei fiscale, mai ales că rezultatele obţinute în aceste domenii au fost semnificativ mai bune decât în 2011.

Din activitatea inspecţiei fiscale, anul trecut au fost încasate amenzi în sumă totală de 901,1 milioane de lei, cu 846,43% mai mult decât în 2011 şi au fost instituite măsuri asiguratorii în valoare de 3,49 miliarde lei, cu 31,85% mai mult decât în urmă cu doi ani.

În acelaşi timp, Garda Financiară a stabilit prejudicii din activităţi de evaziune care însumează 3,85 miliarde de lei, cu 36,64% mai mult decât în 2011. Pe total ANAF, s-au stabilit prejudicii în valoare totala de 9 miliarde lei, cu 22% mai mult decat in 2011 (7,3 milarde lei ).

Tot anul trecut, Garda Financiară a instituit măsuri asigurătorii de 2,1 miliarde lei, cu 30% mai mult decât în 2011 (1,5 milarde lei), iar la nivelul ANAF s-au instituit măsuri asigurătorii de 5,8 miliarde lei, cu 37% mai mult decat în 2011(4,2 miliarde lei).

Structurile vamale au recuperat la bugetul general consolidat sume suplimentare de 2,04 miliarde lei în urma controalelor realizate la firme.

„Practic, toate structurile ANAF au obţinut rezultate mai bune decât în 2011 datorită reorganizării interne şi a implementării unor măsuri de reformă în desfăşurarea activităţii. Însă dincolo de aceste statistici trebuie subliniat faptul că pe parcursul anului trecut, ca urmare a măsuilor luate în combaterea evaziunii fiscale, a fost diminuată pierderea fiscală cu peste 1,29 miliarde de lei. Vorbim despre bani care pot fi orientaţi către sistemul de sănătate, către bugetul de pensii şi de salarii sau către marile proiecte de infrastructură”, a adăugat Şerban Pop.

Şeful Fiscului a dat ca exemplu una dintre acţiunile importante derulate de ANAF anul trecut şi care a avut în vedere operaţiunile desfăşurate în perioada martie 2009 – octombrie 2010, de punere în liberă circulaţie a combustibilului biodiesel.

El a povestit că deşi declarat de mai mulţi agenţi comerciali ca fiind importat din Canada, ţara de provenienţă a combustibilului era SUA, iar produsele importate erau supuse politicilor europene antidumping. În urma unei anchete desfăşurate în opt judeţe, având sprijinul organelor judiciare, Fiscul a constatatat debite la bugetul de stat în sumă de 220,5 milioane de lei şi a contribuit la destructurarea unei ample reţele evazioniste implicate în comerţul cu motorină.

„De asemenea, în acţiunile desfăşurate am urmărit identificarea obligaţiilor fiscale suplimentare pentru agenţii economici care nu au declarat veniturile înregistrate. În cazul unei singure firme, care derula afaceri cu produse din carne de porc, au fost recuperate datorii către bugetul de stat în valoare de 161 milioane de lei”, a arătat Pop.

O speţă în continua atenţie a ANAF rămâne frauda care are ca obiect rambursările ilegale de TVA. Preşedintele ANAF a menţionat că în numai două cazuri s-a recuperat TVA în valoare de 93,73 milioane lei şi, respectiv, 56 milioane lei.

„Sunt numai câteva exemple, dar vă asigur că atât ANAF, cât şi Guvernul vor continua acţiunile de combatere a marii evaziuni fiscale şi recuperarea pierderilor generate de activităţi economice care se desfăşoară în afara cadrului legal. Şi pot să vă spun că de când am preluat mandatul de preşedinte al ANAF, instituţiaa avut susţinerea şi expertiza organelor judiciare din Ministerului Public şi Ministerul Afacerilor Interne pentru instrumentarea cazurilor de evaziune şi fraudă fiscală. Cooperarea inter-instituţională din ultimul an a condus la obţinerea unor rezultate notabile din punct de vedere al încasărilor la bugetul de stat”, a conchis Pop.

Săptămâna trecută, premierul Victor Ponta a anunţat că ANAF va rămâne sub Ministerul Finanţelor, iar sub autoritatea sa directă se va desfăşura doar coordonarea dintre instituţiile de control ale Finanţelor şi alte structuri, precum SRI, SIE, DGIPI.

„Ideea principală este ca prin schimbările pe care vicepremierul, domnul Chiţoiu, le va promova în Guvern, şi anume un ANAF reorganizat în care Garda Financiară, Controlul Vamal, să nu mai alerge după buticul din colţ, după societatea care-şi plăteşte toate taxele şi tot pe aceea mergem s-o controlăm, ci să meargă la sursa reală a marii evaziuni. E un proiect pe care-l susţin în totalitate, am spus-o de o mulţime de ori, o spun în continuare”, le-a spus premierul membrilor Cabinetului.

Totodată, şeful Guvernului a dorit să clarifice rolul pe care primul-ministru îl va avea în această nouă construcţie al cărei scop este combaterea evaziunii fiscale.

„Sub autoritatea mea directă se va desfăşura coordonarea cu celelalte structuri care nu aparţin Guvernului, dar de care avem foarte mare nevoie, SRI, SIE, în cadrul DGIPI de la MAI, pentru că e o bătălie pe care mulţi au vrut s-o dea şi nimeni n-a câştigat-o până acum. Dacă reuşim acest lucru, o să avem venituri suplimentare la buget şi, în acelaşi timp, o să avem posibilitatea de a investi şi de a cheltui mai mult în domeniile care au atât de mare nevoie de sprijin, nu doar sănătate, educaţie şi toate celelalte lucruri”, a precizat Ponta.