ANAF anunță că a amendat cu două milioane de lei două lanțuri de magazine pentru depășirea cotei de adaos comercial la alimentele de bază

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a sancţionat, în urma verificărilor din perioada 1-8 noiembrie 2023, două lanţuri de magazine din Bucureşti cu amenzi totale de două milioane lei pentru depăşirea cotei de adaos comercial, informează Agenţia Naţională de Administrare Fiscală printr-un comunicat, fără însă să precizeze despre ce lanțuri de magazine este vorba, transmite Agerpres.
AGERPRES - joi, 09 nov. 2023, 17:54
ANAF anunță că a amendat cu două milioane de lei două lanțuri de magazine pentru depășirea cotei de adaos comercial la alimentele de bază

„Direcţia generală antifraudă fiscală (DGAF) continuă verificările privind modalitatea de aplicare a prevederilor OUG nr. 67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare. Ca urmare a verificărilor efectuate în perioada 01-08 noiembrie 2023, inspectorii antifraudă au sancţionat două din principalele lanţuri de magazine de comerţ cu amănuntul din Bucureşti, cu amenzi în valoare totală de 2.000.000 de lei, pentru depăşirea cotei de adaos comercial de maximum 20% la telemea, mălai, ulei, ouă şi pâine”, se menţionează în comunicat.

Totodată, un distribuitor din Bucureşti a fost amendat cu 900.000 de lei pentru depăşirea cotei de maximum 5% faţă de preţul de achiziţie al unor produse din categoria legumefructe.

Acţiunile de control la operatorii economici care comercializează/distribuie gama de produse ce intră sub incidenţa acestui act normativ vor continua la nivel naţional, subliniază ANAF.

La începutul lunii trecute, un mare retailer din domeniul comerţului de bunuri cu ridicata şi cu amănuntul care nu a respectat cota de adaos maximă de 20% a fost amendat de inspectorii antifraudă cu un milion de lei.

La finele lunii octombrie, Guvernul a aprobat prelungirea cu 90 de zile a măsurii de limitare a adaosului comercial la unele alimente, incluzând şi noi produse în această listă.

„Guvernul a prelungit programul de limitare a adaosului comercial la unele alimente de bază şi adaugă noi produse în actuala listă. Valabilitatea programului a fost extinsă cu 90 de zile, respectiv până la data de 31 ianuarie 2024. Şi au fost adăugate următoarele: carne tocată, usturoi, orez, bulion de roşii, cozonac, margarină, drojdie, smântână şi bere. Sunt menţinute, de asemenea, pe listă cele incluse iniţial şi cunoscute deja”, a preciza atunci Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Executivului.

Potrivit acestuia, o altă măsură care vine la pachet cu prelungirea acestei plafonări a preţurilor la alimente este impunerea unui adaos comercial de maximum 5% pentru produse agricole şi alimentare importate în cantităţi vrac.

Cotele de adaos comercial pentru 14 grupe de produse alimentare fuseseră iniţial limitate, începând din 30 iulie, pentru o perioadă de 3 luni. Prima listă cuprindea: pâinea albă simplă 300 – 500 grame, fără specialităţi; lapte de vacă proaspăt 1,5% grăsime, 1 litru; brânză telemea de vacă vrac, iaurt simplu din lapte de vacă, grăsime 3,5%, maximum 200 grame; făină albă de grâu „000” 1 kg; mălai 1 kg; ouă găină calibru M 10 bucăţi; ulei de floarea soarelui 1 litru; carne proaspătă pui (pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui întregi cu os, aripioare de pui); carne proaspătă de porc (carne de lucru, pulpă de porc cu os şi fără os, spată porc); legume proaspete vrac (roşii, castraveţi, ceapă galbenă, fasole uscată, morcovi, ardei gras, ardei kapia); fructe proaspete vrac (mere roşii şi mere golden, prune, pepene roşu, struguri de masă); cartofi proaspeţi albi vrac; zahăr alb tos 1 kg.

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...