ANAF atenţionează în legătură cu o campanie de mesaje false transmise în numele instituţiei

O nouă campanie de mesaje false, transmise în numele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) este în desfăşurare în această perioadă, contribuabililor, persoane juridice, fiindu-le solicitată "lista entităţilor externe care au de achitat către societate sume mai mari de 10.000 de euro", atenţionează instituţia într-un comunicat de presă transmis, vineri, AGERPRES.
AGERPRES - vin, 14 iun. 2024, 13:54
ANAF atenţionează în legătură cu o campanie de mesaje false transmise în numele instituţiei

„Falsificatorii motivează că „scopul acestei solicitări este de a asigura o mai bună gestionare a fluxurilor financiare internaţionale şi de a preveni potenţiale riscuri asociate neîncasării sumelor datorate”. Precizăm că ANAF nu solicită astfel de informaţii şi nici nu intervine în relaţia comercială dintre persoanele juridice”, subliniază sursa citată.

ANAF precizează că mesajele sunt transmise, de această dată, de la adresa de e-mail gabriela.apostol@m-finante.com.

„Atragem atenţia că această adresă de e-mail NU aparţine ANAF şi nu trebuie să daţi curs solicitărilor!”, punctează reprezentanţii Agenţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Nissan își va reduce participația la Renault cu 5%, lucru care se va petrece și în cazul francezilor
Nissan își va reduce participația la Renault cu 5%, lucru care se va petrece și în cazul francezilor
CEO-ul Nissan Motor Ivan Espinosa a declarat că firma intenționează să reducă participația producătorului auto la partenerul francez Renault, a relatat luni ziarul de afaceri Nikkei....
Peter Szijarto, ministrul ungar de externe, vrea să contracareze planul Von der Leyen – Zelenski în Energie, alături de slovaci
Peter Szijarto, ministrul ungar de externe, vrea să contracareze planul Von der Leyen – Zelenski în Energie, alături ...
Ministrul ungar al afacerilor externe, Peter Szijarto, a declarat, duminică, că guvernul de la Budapesta va folosi toate ...
Biroul Boeing din Kiev avariat grav de un atac rusesc
Biroul Boeing din Kiev avariat grav de un atac rusesc
Un atac aerian de amploare lansat recent de Rusia asupra Kievului a avariat grav o clădire folosită de compania americană ...
Șefa diplomației UE, Kaja Kallas a convocat, marți, o reuniune specială a miniștrilor de externe UE
Șefa diplomației UE, Kaja Kallas a convocat, marți, o reuniune specială a miniștrilor de externe UE
Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a convocat pentru marți o reuniune specială a miniștrilor de externe ...