ANAF desfăşoară o nouă campanie de informare, prin SPV, referitoare la utilizarea caselor de marcat electronice

Ministerul Finanţelor Publice, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, desfăşoară, în Spaţiul Privat Virtual, o nouă campanie de informare a contribuabililor, pentru stimularea acestora de a se dota cu case de marcat electronice şi pentru îndeplinirea voluntară a obligaţiilor fiscale, potrivit unui comunicat al Ministerului.
Economica.net - vin, 09 aug. 2019, 12:29
ANAF desfăşoară o nouă campanie de informare, prin SPV, referitoare la utilizarea caselor de marcat electronice

Prin SPV sunt transmise scrisori informative, către patru categorii de contribuabili, în funcţie de situaţia în care aceştia se regăsesc, conform evidenţelor instituţiei. Astfel, vor primi scrisori cei care au declarat numărul aparatelor de marcat electronice fiscale utilizate, însă nu figurează înscrişi în evidenţele ANAF şi aceia care figurează în evidenţele ANAF înregistraţi cu Cerere de atribuire a numărului de ordine, însă aparatul/aparatele nu figurează ca fiind instalat/e.

De asemenea, sunt trimise scrisori informative celor care, potrivit prevederilor art.1, alin (1), din OUG nr. 28/1999, au obligaţia de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale definite la art. 3, alin (2) din aceeaşi ordonanţă, şi care nu şi-au îndeplinit această obligaţie şi celor care figurează înscrişi în evidenţele ANAF cu aparat/e de marcat electronice fiscale însă nu şi-au îndeplinit obligaţiile prevăzute de legislaţia în vigoare privind transmiterea datelor fiscale către ANAF.

Totodată, ANAF aminteşte că a demarat, începând din 1 august, o amplă acţiune de control în vederea combaterii evaziunii fiscale şi pentru creşterea conformării la declarare a obligaţiilor fiscale la bugetul de stat.

Controalele vor conduce la identificarea în timp real a erorilor, care, dacă sunt remediate în timp util, vor determina plata unor obligaţii fiscale accesorii mai mici, în comparaţie cu cele rezultate în urma unei inspecţii fiscale generale. Contribuabilii vor avea posibilitatea de a-şi corecta declaraţiile şi de a se conforma la plata obligaţiilor, potrivit legii.

De asemenea, în cadrul acţiunii, inspectorii antifraudă vor verifica inclusiv modul în care contribuabilii respecta obligaţia legală privind dotarea şi utilizarea noilor case de marcat cu jurnal electronic.

Te-ar mai putea interesa și
Rata șomajului a scăzut uşor, în noiembrie 2024
Rata șomajului a scăzut uşor, în noiembrie 2024
Rata şomajului a ajuns în România la 5,3%, în luna noiembrie 2024, în scădere cu 0,1 puncte procentuale faţă de octombrie 2024, arată datele publicate, miercuri, de Institutul Naţional de......
Adăugarea CATL pe lista colaboratorilor armatei chineze ar putea să-l pună pe Elon Musk într-o situație delicată
Adăugarea CATL pe lista colaboratorilor armatei chineze ar putea să-l pună pe Elon Musk într-o situație delicată
Adăugarea de către Washington a CATL la o listă de firme despre care se spune că colaborarea cu armata chineză ar putea ...
Suspendarea livrărilor de gaze ruseşti în Transnistria: UE denunţă un „război hibrid” al Rusiei împotriva Republicii Moldova
Suspendarea livrărilor de gaze ruseşti în Transnistria: UE denunţă un „război hibrid” al Rusiei împotriva ...
Şefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, a acuzat marţi seara Rusia că "utilizează gazul ca armă" şi că duce un "război ...
Premier Energy a finalizat un parc fotovoltaic de 10 MW în Republica Moldova
Premier Energy a finalizat un parc fotovoltaic de 10 MW în Republica Moldova
Conducerea Premier Energy PLC informează piața în legătură cu faptul că filiala sa, Navitas, din Republica Moldova ...