„În urma unor controale dispuse de Preşedintele ANAF cu privire la funcţionarea echipamentelor de scanare tip Roboscan, amplasate în puncte vamale de frontieră, s-a constatat faptul că, din cele 15 scanere ale Direcţiei Generale a Vămilor, doar unul este în prezent funcţional, în punctul de frontierã Stânca-Costeşti”, a precizat ANAF, într-un comunicat transmis marţi News.ro.
În plus, direcţia de control din cadrul ANAF a constatat neregularităţi cu privire la încheierea şi derularea contractului de mentenanţă pentru aceste scanere şi a sesizat procurorii.
„Precizãm cã principala prioritate ANAF este aceea de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale şi a contrabandei, iar funcţionalitatea acestor scanere asigurã un mijloc important în acest domeniu, în condiţiile în care tehnologia la care am făcut referire realizeazã imaginea radiografică a unui autovehicul, camion, container sau orice alt obiect cu dimensiuni similare în vederea depistãrii de mãrfuri de contrabandă sau materiale interzise”, arată instituţia fiscală.
Conducerea ANAF l-a informat în scris pe premierul Sorin Grindeanu cu privire la situaţia constatată şi urmează să prezinte Guvernului calendarul de reoperaţionalizare a echipamentelor tip Roboscan.
Potrivit studiilor comandate de producătorii de ţigări, contrabanda cu ţigări a ajuns la o pondere de 16,8% din piaţa totală a României în 2016, cel mai ridicat nivel din 2010.