ANAF îi răspunde lui Iohannis: O ţară nu poate funcţiona cu evaziune. Nu am luat bani doar la covrigării

O ţară nu poate funcţiona fără firme, la fel însă cum nu poate funcţiona nici dacă evaziunea fiscală este tratată ca până în prezent, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, şeful ANAF, Gelu Ştefan Diaconu, ca reacţie la declaraţiile de marţi ale preşedintelui Klaus Iohannis pe această temă.
Economica.net - mie, 01 apr. 2015, 13:14
ANAF îi răspunde lui Iohannis: O ţară nu poate funcţiona cu evaziune. Nu am luat bani doar la covrigării

„Domnul preşedinte are dreptate. O ţară nu poate funcţiona fără firme. La fel cum nu poate funcţiona nici dacă evaziunea fiscală este tratată ca până acum. De când sunt la conducerea ANAF, combaterea marii evaziuni a fost şi este prioritate de gradul zero. Mica evaziune este însă un flagel la fel de periculos, tratat cu seriozitate în orice ţară civilizată. Iar ANAF exact asta face”, a spus preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

El a adăugat că linia prioritară rămâne marea evaziune.

„Avem deja aproape un miliard de euro în plus. Aceştia nu sunt bani colectaţi de la covrigării şi florării, ci din eficientizarea colectării şi combaterea marii evaziuni. Sunt convins că, nu peste foarte mult timp, când surplusul de venituri obţinut din combaterea evaziunii va ajuta la relaxarea fiscalităţii, păstrând România în ţintele de deficit, lumea va înţelege că nu este vorba de nicio exagerare a ANAF, ci de respectarea legii şi asigurarea unui mediu concurenţial onest la absolut toate nivelurile”, a mai afirmat şeful ANAF.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că Fiscul lucrează ca pendulul, întrucât uneori nu se ocupă de probleme, iar alteori se ocupă de detalii care nu merită atenţia, şi i-a sfătuit pe jurnalişti să întrebe la ANAF dacă o ţară fără firme poate să funcţioneze. Citeşte mai mult pe MEDIAFAX

Te-ar mai putea interesa și
UE va impune taxe vamale pe toate produsele agricole importate din Rusia şi Belarus
UE va impune taxe vamale pe toate produsele agricole importate din Rusia şi Belarus
Statele Uniunii Europene (Consiliul UE) au convenit vineri să impună taxe vamale pentru toate produsele agricole importate din Rusia şi Belarus, respectiv cele care la ora actuală nu sunt supuse......
A1 Sibiu – Pitești: WeBuild a mobilizat 300 de muncitori pe secțiunea 3, cea mai mare lucrare de autostradă FOTO
A1 Sibiu – Pitești: WeBuild a mobilizat 300 de muncitori pe secțiunea 3, cea mai mare lucrare de autostradă FOTO
Constructorul italian WeBuild a mobilizat 300 de muncitori pe secțiunea 3 a A1 Sibiu - Pitești, a anunțat vineri seara ...
Industria americană de cafea îi cere lui Trump să excludă acest produs de pe lista bunurilor de import pentru care vrea să impună tarife vamale
Industria americană de cafea îi cere lui Trump să excludă acest produs de pe lista bunurilor de import pentru care vrea ...
U.S. National Coffee Association a cerut administraţiei Trump să excludă acest produs de la orice tarife vamale suplimentare ...
Boom-ul energiei nucleare aduce noi investiții, inclusiv în Germania, țară care și-a închis centralele – Bloomberg
Boom-ul energiei nucleare aduce noi investiții, inclusiv în Germania, țară care și-a închis centralele – Bloomberg
Relansarea interesului în energia atomică face ca al doilea furnizor mondial de uraniu îmbogăţit să se extindă inclusiv ...