ANAF începe din 22 noiembrie testarea serviciului de chat destinat contribuabililor
„În luna iunie 2021 a fost testat serviciul de chat ce urmează a fi lansat sub formă pilot şi (…) informăm contribuabilii cu privire la faptul că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală lansează chat-ul, un nou serviciu electronic, disponibil începând cu data de 22 noiembrie 2021. Acest serviciu se află în faza de testare până la sfârşitul acestui an şi poate fi accesat de contribuabili. Prin intermediul serviciului de chat, contribuabilii pot beneficia de asistenţă în vederea accesării serviciilor disponibile pe portalul instituţiei noastre”, a menţionat preşedintele ANAF.
În situaţia în care contribuabilii doresc alte informaţii decât cele cu privire la serviciile disponibile pe portalul ANAF, aceştia sunt rugaţi să apeleze la celelalte modalităţi de acordare a asistenţei, cum ar fi call-center-ul ANAF, scrie Agerpres.
Mirela Călugăreanu a adăugat că acest call-center are în prezent capacitatea de a prelua 90 de apeluri simultan.
„Am reuşit să modificăm modul de interacţiune telefonică cu contribuabilii prin introducerea unor mesaje redate automat, răspuns vocal interactiv. Acest serviciu a devenit disponibil, a fost pus în funcţiune, în luna martie a anului 2021, şi, începând cu luna martie, acesta poate fi utilizat de către contribuabilii interesaţi. Un alt element important este legat de faptul că tot în anul 2021 am reuşit să dezvoltăm call-centerul. Începând cu data de 31 martie 2021 am reuşit să creştem capacitatea de răspuns şi de preluare a apelurilor din call-center de la 30 de apeluri simultan la 90 de apeluri simultan”, a afirmat ea.
În altă ordine de idei, şeful ANAF a mai spus că, din acest an, fiecare unitate fiscală din subordinea ANAF are sistem de self-service funcţional.
„Referitor la progresele făcute în domeniul serviciilor oferite contribuabililor, aţi observat desigur că în acest an a devenit deplin operaţional şi funcţional sistemul self-service în cadrul tuturor unităţilor fiscale din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. ANAF, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, a creat posibilitatea de transmitere şi primire electronică de către contribuabili a documentelor specifice activităţii de evitare a dublei impuneri şi acorduri fiscale internaţionale, prin intermediul serviciului SPV – Spaţiul Privat Virtual – şi al portalului e-guvernare”, a susţinut Mirela Călugăreanu.