ANAF: O multinaţională din farma a fraudat bugetul cu 10 milioane de euro. Fiscul nu spune însă şi numele firmei

Economica.net
22 08. 2016
01_medicamente_b6a80431d5_84678800_51747900

„Inspectorii Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC) au verificat activitatea unei firme specializate în comerțul cu produse farmaceutice și au constatat un prejudiciu de 44,49 de milioane de lei (cca. 10 milioane de euro) cauzat bugetului de stat prin sustragere de la plata TVA”, se arată într-un comunicat al ANAF.

” În iulie 2016, DGAMC a sesizat organele de urmărire penală pentru asigurarea recuperării prejudiciului. Societatea a prestat pe teritoriul României servicii de marketing, promovare și autorizare pentru firma mamă din spațiul UE, dar le-a facturat ca și când activitatea s-ar fi desfășurat în țara respectivă. Astfel, au beneficiat în străinătate pe nedrept de scutire la plata TVA, cu intenția de a se sustrage de la plata taxei pe valoare adăugată în România”, spune Fiscul.

„De asemenea, aceeași multinațională a făcut plăți către agenții de turism pentru participarea unor medici și farmaciști la evenimente interne și internaționale de specialitate și către firme pentru organizarea de evenimente medicale (congrese, conferințe, cursuri, simpozioane, forumuri, apariția unor publicații ș.a.). Pentru aceste servicii a solicitat deducerea TVA și le-a prezentat sub forma unor acțiuni de sponsorizare și donație cu toate că acestea au fost puse la dispoziție în mod gratuit, fiind realizate de companie pentru promovarea produselor pe piața românească. În acest mod s-a evitat și colectarea TVA aferentă medicamentelor acordate gratuit ca și donatii către spitale, cămine, fundații sau ca mostre către medici, dar care, în fapt, au fost acordate în scopul efectuării ulterioare de comenzi către distribuitorii de medicamente” se mai arată în comunicatul ANAF