ANAF: Principalele obiective în 2016 – implementarea plăţii cu cardul, dezvoltarea spaţiului privat virtual

ANAF are ca obiective pentru acest an simplificarea formularelor pentru contribuabili, dezvoltarea spaţiului privat virtual, implementarea plăţii cu cardul, precum şi menţinerea sau creşterea gradului de colectare, chiar dacă unele impozite şi taxe au fost reduse, a declarat marţi preşedintele agenţiei, Dragoş Doroş.
Economica.net - mar, 29 mart. 2016, 07:37
ANAF: Principalele obiective în 2016 - implementarea plăţii cu cardul, dezvoltarea spaţiului privat virtual

El a precizat că instituţia a simplificat deja două formulare, destul de dezbătute în spaţiul public, printre care cel privind deconturile de TVA, elaborând un set de reguli care să îmbunătăţească aplicarea acestora.

„Un alt obiectiv este dezvoltarea Spaţiului Privat Virtual, astfel încât să interacţionăm cât mai mult cu contribuabilii în spaţiul virtual şi să eficientizăm interacţiunea, atât din partea ANAF, cât şi a contribuabilului, pentru că este un pas mare pentru îmbunătăţirea colectării”, a afirmat Doroş, la o conferinţă de prezentare a Raportului de performanţă pe 2015 al Fiscului.

Şeful ANAF a subliniat că speră la implementarea plăţii cu cardul a impozitelor şi taxelor cât mai curând în acest an.

Totodată, Fiscul vizează finalizarea cu succes a programului derulat împreună cu Banca Mondială, de modernizare a infrastructurii şi procedurilor ANAF.

Doroş a menţionat că ANAF a crescut gradul de colectare anul trecut cu 7,8%, ajungând la o valoare colectată de 196,8 miliarde lei (43,73 miliarde euro). De asemenea, conformarea voluntară la plată s-a situat la 83,5%, iar la declarare a fost de 94,75%.

„Aici trebuie să mai lucrăm, să ţinem o legătură mai apropiată cu contribuabilul. De asemenea, sperăm să menţinem această tendinţă pozitivă a colectării, chiar dacă unele impozite au scăzut, dar avem alte mecanisme prin care sperăm să menţinem sau să creştem gradul de colectare”, a mai spus preşedintele agenţiei.

El a punctat că instituţia pe care o conduce va continua eforturile de combatere a evaziunii fiscale.

Te-ar mai putea interesa și
E coadă la donat din salariu de șef în energie: după ministru și șeful Nuclearelectrica, urmează directorul Hidroelectrica. Ce urmează la companiile unde numirile de șefi au fost contestate de Comisia Europeană
E coadă la donat din salariu de șef în energie: după ministru și șeful Nuclearelectrica, urmează directorul Hidroelectrica. ...
Ministrul Energiei a spus că și directorul Hidroelectrica va dona statului o parte din salariu, la fel cum a făcut și șeful Nuclearelectrica. Problema banilor suspendați din PNRR pentru că......
Criteriu de performanţă la stat: să nu întârzii la muncă, spune Radu Miruţă. Salarii la stat de 50.000 lei lunar fără criterii de performanţă
Criteriu de performanţă la stat: să nu întârzii la muncă, spune Radu Miruţă. Salarii la stat de 50.000 lei lunar ...
Ministrul Economiei a dat exemplul unor directorii de companii de stat care câştigă 53.000 de lei pe lună, precizând ...
Admitere liceu în Bucureşti: lista liceelor, a profilelor şi a mediilor de admitere
Admitere liceu în Bucureşti: lista liceelor, a profilelor şi a mediilor de admitere
Elevii pot consulta pe platforma toe.hubproedus.ro oferta de licee bucureştene, a informat, duminică, primarul interimar ...
Șeful fondului suveran al Kazahstanului, în vizită la rafinăria Petromidia
Șeful fondului suveran al Kazahstanului, în vizită la rafinăria Petromidia
Nurlan Zhakupov, șeful Samruk-Kazyna, s-a întâlnit cu conducerea KazMunayGas și a subsidiarei acesteia, KMG International ...