ANAF: România nu se mai regăseşte printre ţările care înregistrează o creştere a decalajului fiscal
În cazul României, rezultatele indică menţinerea aceluiaşi decalaj fiscal, de la 35,8% în anul 2016 la 35,5% în anul 2017 (raportul rotunjeşte cifra în ambii ani la 36%). De altfel, comparativ cu anul 2016, există state membre care înregistrează creşteri: Grecia – 2,6 puncte procentuale, Letonia -1,9% şi Germania – 0,2%, însă România nu se mai regăseşte printre ţările care înregistrează o creştere a decalajului fiscal, precizează ANAF într-un comunicat remis vineri AGERPRES.
„Este pentru prima dată în cei 5 ani de analiză a decalajului fiscal la TVA când România nu mai figurează printre statele cu cea mai mare creştere de decalaj fiscal dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene”, arată reprezentanţii ANAF.
În cazul României, raportul semnalează că în anul 2017 au avut loc modificări legislative importante, care au afectat structura ratelor de TVA. Per total, reducerea cotei medii de impozitare a fost de la 17,2 în anul 2015 la 12,7 în anul 2017 (niciun alt stat membru nu a mai înregistrat modificări semnificative de cotă). Cota efectivă de impunere a scăzut la 12,7%, cu 3 puncte procentuale mai mică comparativ cu cea din 2016. În aceeaşi perioadă conformarea fiscală a crescut cu un procent. Scăderea cotei efective este datorată reducerii cotei standard.
ANAF menţionează că masa de TVA ce ar trebui colectată (VTTL) a crescut cu 7%, iar veniturile colectate efectiv din TVA au crescut cu 8%. Aşa se explică şi faptul că decalajul a rămas relativ constant. Cifra privind decalajul fiscal la TVA aferent anului 2017 a fost revizuită de la 38,7% cât a fost comunicat în primăvara acestui an, la 35,5% în raportul final.
În plus, raportul publicat anul acesta de Comisia Europeană introduce un element de noutate, respectiv un exerciţiu de prognoză pentru anul precedent publicării raportului (nivelul decalajului la TVA pentru anul 2018).
Potrivit acestei estimări, nivelul decalajului fiscal la TVA va scădea cu aproximativ 3 puncte procentuale, respectiv de la 35,5% în 2017 la 32,5% în 2018, veniturile colectate din TVA înregistrând o creştere semnificativă în 2018 comparativ cu 2017.
ANAF menţionează că aceasta confirmă că măsurile luate în vederea combaterii evaziunii fiscale în cursul anului 2017 şi continuate în 2018 au avut efect pozitiv asupra TVA colectată.
„O preocupare prioritară a instituţiei o reprezintă reducerea decalajului fiscal la TVA, măsurile dispuse în vederea realizării acestui obiectiv fiind cuprinse în „Planul de Măsuri pentru eficientizarea colectării veniturilor la Bugetul General Consolidat”, elaborat în luna iunie a acestui an şi care a fost publicat pe site-ul Agenţiei”, menţionează reprezentanţii Fiscului.
Potrivit sursei citate, în primele opt luni ale anului 2019, veniturile încasate din TVA sunt cu 11,6% mai mari faţă de realizările anului 2018, iar taxa pe valoarea adaugată rambursată contribuabililor a crescut cu 8,7%.
Potrivit raportului privind deficitul de încasare a TVA, publicat joi de Comisia Europeană, România a pierdut 29,299 miliarde lei (6,413 miliarde euro) în anul 2017 din neîncasarea unor venituri reprezentând taxa pe valoarea adaugată (TVA).
Conform sursei citate, România a înregistrat cel mai mare deficit de încasare a TVA la nivel naţional, 36% din veniturile din această taxă preconizate nefiind încasate în 2017. România este urmată de Grecia (34 %) şi Lituania (25 %). Cele mai mici deficite sunt în Suedia, Luxemburg şi Cipru, unde veniturile din TVA sunt deficitare în medie cu doar 1%. În termeni absoluţi, cel mai mare deficit de încasare a TVA, de 33,5 de miliarde euro, a fost înregistrat în Italia.