Fiscul vrea să reformeze procedurile de control fiscal. Totul va fi informatizat – Sia-Nicoleta Jiru, ANAF

Procedurile de control fiscal ar putea fi modificate, în contextul digitalizării, astfel încât să fie verificaţi doar acei contribuabilii care prezintă risc fiscal ridicat şi real faţă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), iar controlul să fie efectuat de la birou, a afirmat Sia-Nicoleta Jiru, director în cadrul Direcţiei Generale Coordonare Control Fiscal din ANAF.
AGERPRES - mie, 13 iul. 2022, 14:21
Fiscul vrea să reformeze procedurile de control fiscal. Totul va fi informatizat - Sia-Nicoleta Jiru, ANAF

„În acest context al digitalizării, ne-am gândit să reformăm procedurile de control fiscal. Ne gândim ca, în viitor, după ce sistemul de analiză de risc va fi implementat integral – şi acest sistem va permite stabilirea unor riscuri – şi aceste riscuri vor fi transmise – noi să nu mai ajungem la dumneavoastră, doar la acei contribuabili care prezintă risc fiscal ridicat şi real faţă de ANAF. Încercăm să ajungem la acei contribuabili cu riscuri reale şi cu riscuri mari şi, atunci când ajungem la dumneavoastră, să nu mai ajungem la dumneavoastră acasă – verificările să le facem de la noi, de la birou. Cam acesta ar fi viitorul din perspectiva inspecţiei fiscale”, a menţionat Sia-Nicoleta Jiru, adresându-se reprezentanţilor mediului de afaceri prezenţi miercuri la conferinţa „Capitalizare pentru performanţă”.

Ea a subliniat că, în momentul în care ANAF va avea date despre contabilitatea firmei, despre facturi, despre transporturi, va putea comunica online „fără nicio problemă”, iar inspectorii ANAF se vor deplasa la sediul firmei „foarte rar şi numai pentru lucruri de constatare fizică a unor situaţii”.

Totodată, Sia-Nicoleta Jiru a precizat că vor exista discuţii şi întâlniri cu mediul de afaceri vizavi de aceste schimbări de procedură de efectuare a controlului fiscal.

La rândul său, Daniela Teodoru, director general al Direcţiei Generale Coordonare Control Fiscal din cadrul ANAF, a subliniat că instituţia, conform strategiei pentru perioada 2021 – 2024, are ca principal obiectiv transformarea într-o organizaţie inovativă care să răspundă provocărilor mediului extern.

ANAF acţionează pe trei direcţii majore de acţiune, respectiv continuarea parteneriatului cu mediul de afaceri, mediul academic şi adoptarea de soluţii digitale imediate.

În acest moment, ANAF se află în plină reformă de digitalizare, dar şi reformă de schimbare a mentalităţii în ceea ce priveşte controlul fiscal.

„Este un moment istoric pentru ANAF, este ceva ce nu s-a mai făcut până acum din punct de vedere al acestei reforme privind controlul fiscal. Gândirea este reformarea din rădăcină atât a procedurilor, a modului de abordare, dar aşa cum am spus – şi a mentalităţii. Tocmai de aceea, în prima etapă, lucrăm acum la analiza şi pregătirea modificărilor legislative, după care venim cu elaborarea procedurilor – şi apoi cu tot ce înseamnă programe informatice. De ce vă spunem de digitalizare? Pentru că totul va fi informatizat. Când v-am spus de reformă, de exemplu, în prezent, o inspecţie fiscală poate să dureze 3-6 luni sau mai mult. În acel moment reducem inclusiv durata inspecţiei fiscale – şi aşa cum am spus reducem perioada când inspectorii, echipa, se deplasează sau stau efectiv la contribuabili. Una este să mergi punctual o zi, două , trei, maximum o săptămână să vezi o investiţie sau ceva şi alta să stai la contribuabil aproape un an de zile.”, a menţionat Daniela Teodoru.

Te-ar mai putea interesa și
eToro adaugă cinci noi token-uri la oferta de criptoactive
eToro adaugă cinci noi token-uri la oferta de criptoactive
Platforma de tranzacționare și investiții eToro a anunțat că a adăugat cinci noi criptoactive: Tellor (TRB), Etherfi (ETHFI), Raydium (RAY), THORChain (RUNE), și Dog Wif Hat (WIF) la oferta sa....
Schema de prețuri plafonate la energie și gaze va continua cel puțin trei luni după 31 martie. Pâna la 1 februarie se vor stabili detaliile
Schema de prețuri plafonate la energie și gaze va continua cel puțin trei luni după 31 martie. Pâna la 1 februarie se ...
Unul dintre scenariile de lucru aflate pe masă este păstrarea schemei de compensare-plafonare şi după 1 aprilie 2025, ...
România va cere Bruxelles-ului prelungirea cu 3 ani a termenului de închidere a termocentralelor pe cărbune
România va cere Bruxelles-ului prelungirea cu 3 ani a termenului de închidere a termocentralelor pe cărbune
România va solicita Comisiei Europene (CE) prelungirea cu 2-3 ani a termenelor de exploatare a centralelor pe cărbune, ...
CNAIR a atribuit contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate privind construirea a patru poduri pentru Râul Prut
CNAIR a atribuit contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate privind construirea a patru poduri pentru Râul Prut
Compania Națională de Administrare a infrastructurii Rutiere a desemnat astăzi căștigătoare firma Like Consulting S.R.L. ...