Analist Erste: Demisia lui Boc nu este motiv de creştere a costurilor de finanţare

Economica.net
06 02. 2012

„Mediul politic local este influenţat semnificativ de preşedinte, care este devotat ferm cooperării cu FMI şi Comisia Europeană, care, alături de continuitatea procesului de consolidare fiscală, sunt cei mai importanţi factori pentru pieţe. În trecut au mai fost remanieri în guvern, dar a existat continuitate. Dacă nu vor apărea presiuni semnificative pe leu, nu vedem motive pentru creşterea randamentelor (dobânzile obligaţiunilor de stat – n.r.)”, a spus Kotian într-o discuţie cu jurnaliştii.

El consideră că instalarea unui guvern de tehnocraţi la Bucureşti ar presupune un sprijin mai larg în Parlament şi ar reduce tensiunile politice, însă pentru pieţe este mai importantă continuitatea politicilor după alegerile din toamnă.

Kotian anticipează că Ministerul Finanţelor Publice va încerca din nou în acest an să atragă bani de pe piaţa americană prin titluri cu maturitatea pe termen lung.

„Condiţiile în care va fi realizată operaţiunea vor depinde de percepţia generală din piaţă, însă condiţiile de finanţare ale României ar trebui să rămână bune chiar şi în cazul unui eveniment cu impact global pe pieţele de credit, spre exemplu intrarea Greciei în default (incapacitate de plată – n.r.)”, crede analistul.

El consideră că preţul la care se împrumută în prezent România este favorabil şi ar trebui să rămână constant la următoarea emisiune pe piaţa SUA, sau chiar să scadă, dacă nu va avea loc un incident global pe pieţele financiare.

România a atras 1,5 miliarde dolari din vânzarea de obligaţiuni pe 10 ani la un randament de 6,875% pe piaţa din SUA.

Boc a depus luni mandatul Guvernului la Preşedinţie şi Parlament.

Preşedintele Traian Băsescu a luat act, luni, de demisia lui Boc din funcţia de premier şi a semnat decretul de numire a lui Cătălin Predoiu ca prim-ministru interimar, până la formarea noului Guvern.