Analişti: Investitorii speriaţi de Grecia şi volatilitatea din China pot să privească spre România

Economica.net
12 08. 2015
542963592f682shutterstock_158828282_634_66649500

„Europa Centrală şi România arată chiar un pic atractive”, a declarat Charles Robertson, economist şef la banca de investiţii Renaissance Capital, concentrată pe pieţele emergente, potrivit Mediafax.

Regiunea este o investiţie sigură într-o perioadă în care investitorii vor să evite expunerea la declinul preţurilor materiilor prime, la intervenţiile autorităţilor chineze în piaţă şi la incertitudinile create de solvabilitatea Greciei.

Bursa de Valori Bucureşti este până în prezent piaţa de frontieră cu cea mai bună evoluţie la nivel global în acest an, a spus Robertson, avansul BVB de la începutul anului fiind de 9%.

„Atunci când nu-ţi plac materiile prime – investitorii fiind precauţi faţă de Rusia şi Africa de Sud – şi nu-ţi place nici situaţia din Turcia, unde ajungi? Ajungi în Polonia, Cehia, Ungaria. Acestea nu sunt ţări lovite de scăderea cotaţiilor materiilor prime, cauzată de China, din contră, sunt beneficiari”, a declarat Robertson.

Temerile legate de ritmul creşterii economice din China, de intervenţiile în piaţă şi de volatilitatea bursei au lovit pieţele materiilor prime şi au accelerat scăderea acestora, în contextul în care cotaţia petrolului se află deja la jumătate faţă de mijlocul anului trecut.

Banca centrală a Chinei a şocat miercuri pieţele financiare pentru a doua zi consecutiv, după ce depreciat yuanul în raport cu dolarul american. Aceste măsuri au venit după intervenţii masive în ultimele săptămâni pentru stabilizarea pieţei de capital. Indicele Shanghai Compozit se află cu aproximativ 25% sub maximul înregistrat în iunie.

Ţările din Europa Centrală şi de Est sunt beneficiare ale preţurilor mai mici la petrol şi materii prime, puţine dintreb acestea având legături comerciale cu China, a afirmat Timothy Ash, analist pentru pieţe emergente la Nomura International.

„Analizând pieţele emergente, locuri în care «poţi fugi să te ascunzi» sunt probabil în Europa Emergentă – Europa Centrală, Ţările Baltice şi Balcanii”, a scris Ash într-o notă către analişti şi investitori.

Totodată, regiunea a beneficiat de legăturile strânse cu Germania, cea mai mare economie din Europa, a declarat Bob Parker, consilier pentru investiţii, strategie şi cercetare la Credit Suisse.

Ţările precum România şi Bulgaria au fost afectate de legăturile puternice ale sectoarelor bancare cu Grecia, dar multe economii din regiune continuă să exporte semnificativ în Germania.

„Dacă accepţi raţionamentul că măsurile masive de stimulare din zona euro susţin economia Germaniei şi consideri, ca mine, că în Germania creşterea accelerează şi trece de 2%, atunci trebuie să investeşti în Europa Centrală, care este ieftină şi îşi trage o mare parte din forţă din recuperarea Europei”, a spus Parker.