Analişti: Merkel se impune drept vocea Europei
În primăvara acestui an, Grecia credea că vedea în preşedintele francez François Hollande un ‘Roosevelt european’ – potrivit exprimării cotidianului Ta Nea – capabil să scoată Europa din criză prin impunerea unui amplu plan de relansare bazat pe investiţii publice.
Angela Merkel a fost însă primită săptămâna aceasta la Atena de omologul său Antonis Samaras şi amândoi au pledat pentru reducerea cheltuielilor şi pentru reformele structurale dureroase cerute de creditorii ţării în schimbul unei noi tranşe de ajutor financiar.
În acest timp, Franţa se zbătea într-o dezbatere naţională pentru aprobarea tratatului european de disciplină bugetară.
Pe prima pagină în presa internaţională, urmărindu-i-se cu atenţie fiecare dintre declaraţiile susceptibile de a mişca pieţele, Angela Merkel este pe cale de a face din Berlin noua capitală europeană, potrivit analiştilor.
‘Berlinul este noul Bruxelles’, afirmă Ulrike Guérot, din cadrul Consiliului european pentru relaţii internaţionale, subliniind slăbiciunea actuală a Parisului.
‘Nu avem încă impresia că Hollande ştie ce vrea, că ştie să guverneze, că va deveni noul Mitterrand sau că va fi capabil de aşa ceva’, a spus Ulrike Guérot, văzând şi un risc pentru Germania, care ‘nu a căutat să fie în această poziţie (dominantă) şi nu este obişnuită cu aceasta’.
Ulrike Guérot estimează totodată că preşedintele francez ‘a ştiut să orchestreze o rezistenţă a Sudului în raport cu Angela Merkel’ şi că, în pofida ponderii sale economice şi politice, Germania nu ar putea înfrunta singură o coaliţie a principalilor săi parteneri. Împărţirea puterii în Europa rămâne o chestiune complexă, comentează sursa citată.
Jean-Dominique Giuliani, preşedinte al Fundaţiei Robert Schuman, la Bruxelles, spune că nu este de acord cu interpretarea potrivit căreia la summitul european de la sfârşitul lunii iunie François Hollande ar fi înduplecat-o pe Angela Merkel cu ajutorul Spaniei şi Italiei.
În opinia sa, din contră, ‘influenţa Angelei Merkel se poate desfăşura din cauza unei relative estompări a Franţei’. François ‘Hollande rămâne să convingă’ că Europa ‘are la bază cuplul franco-german’. El este în prezent ‘în retragere’. Este, totuşi, vorba de ‘o lipsă de practică ce se va corecta’.
Italianul Michele Comelli, expert în probleme europene în cadrul Institutului pentru afaceri internaţionale (IAI), estimează că ‘publicul larg o percepe din ce în ce mai mult pe Angela Merkel ca persoană-cheie în luarea de decizii’ la nivel european.
‘Raportul de la egal la egal instaurat la început (de François Hollande) este pe cale să dispară’, subliniază acesta.
Spania şi Italia pot găsi în François Hollande ‘un sprijin important în anumite chestiuni, precum euroobligaţiunile sau creşterea, însă Franţa are propriile ei probleme şi nu există o identitate de vederi completă între cele trei ţări’, subliniază Michele Comelli.
‘Decizia Angelei Merkel de a merge într-o ţară (Grecia) în care o mare parte a populaţiei o consideră persona non grata este un semnal clar că Berlinul este hotărât să-şi impună marca de austeritate asupra ansamblului continentului’, comentează George Gilson, jurnalist specialist în probleme europene, în săptămânalul de limbă engleză Athens News, potrivit aceleiaşi surse.