Analiştii fac cele mai ample reduceri de estimări ale rezultatelor companiilor zonei euro după 2009
Companiile incluse în indicele Euro Stoxx 50 vor câştiga în acest an 240 de euro pe acţiune, cu 6,8% mai mult decât în 2011, potrivit celor peste 12.000 de estimări compilate de Bloomberg.
La începutul acestui an, analiştii anticipau o creştere de 19%. Reducerea estimărilor este cea mai amplă după 2009, când analiştii au revizuit prognozele în scădere cu 42%.
Datele Bloomberg arată că analiştii au redus în această lună estimările pentru 32 de membri ai Euro Stoxx 50, fiind posibile în continuare noi revizuiri.
Companii pornind de la producătorul de lactate Danone şi până la producătorul de rulmenţi SKF, cel mai mare din lume, au redus previziunile referitoare la profitabilitate, iar analişti ai Macquarie Group şi Morgan Stanley, care îşi bazează prognozele mai mult pe evoluţia economică decât pe companiile individuale afirmă că profiturile vor scădea cu până la 10% în acest an.
„Mediul economic devine mai dificil. Multe companii simt că trebuie să îşi păstreze banii, iar acest fapt nu alimentează profiturile”, a declarat Francez Hudson, manager de fonduri la Standard Life Investments în Edinburgh, cu active de 250 miliarde de dolari.
Indicele Euro Stoxx 50 a crescut miercuri cu 1,5%, iar de la începutul acestei luni cu 8,8%.
La peste doi ani de la izbucnirea crizei datoriilor şi primul program de salvare a Greciei, economia zonei euro încetineşte din cauza măsurilor de austeritate şi a creşterii randamentelor obligaţiunilor.
Încetinirea angajărilor în SUA şi a creşterii importurilor Chinei, în această lună, au amplificat temerile că redresarea economiei mondiale pierde din vigoare.