Analiştii se aşteaptă ca monedele statelor din CEE să se aprecieze, excepţia este leul românesc

Perspectiva înăspririi politicii monetare în zona euro ar putea ajuta forintul ungar şi zlotul polonez să se aprecieze anul următor până la nivelul pe care îl înregistraseră la finele lui 2017, în timp ce coroana cehă ar putea chiar depăşi acest nivel, potrivit unui sondaj derulat zilele trecute de Reuters în rândul a 35 de analişti.
Economica.net - J, 06 sept. 2018, 13:35
Analiştii se aşteaptă ca monedele statelor din CEE să se aprecieze, excepţia este leul românesc

În schimb, leul românesc este de aşteptat să se deprecieze cu un procent în următoarele 12 luni, până la nivelul de 4,685 lei pentru un euro. Potrivit economistului şef pentru CEE de la Generali Investments, Radomir Jac, leul a înregistrat performanţe superioare altor monede din regiune în acest an. Moneda românească s-a apreciat cu un procent în raport cu moneda euro după 2017, pe măsură ce Banca Naţională a României a început să majoreze dobânzile în acest an pentru a contracara cea mai mare rată anuală a inflaţiei din regiune, 5,4% la mijlocul lui 2018.

În ultima perioadă, aprecierea dolarului american a dus la vânzări pe pieţele emergente, ceea ce a contribuit la deprecierea forintului ungar cu 5,2% în raport cu moneda euro şi a zlotului polonez cu 3,6%. Nivelul redus al dobânzilor practicate de băncile centrale, minus 0,9% în Ungaria şi 1,5% în Polonia, a avut şi ea o contribuţie la deprecierea monedelor celor două ţări. În cazul coroanei cehe, Banca Naţională a majorat de cinci ori dobânda de bază începând din luna august 2017, dar cu toate acestea coroana cehă a continuat să se deprecieze, pierzând aproape un procent în acest an.

Potrivit majorităţii analiştilor intervievaţi de Reuters, forintul ungar ar urma să se aprecieze cu 2,9% în următoarele 12 luni, până la 319 forinţi pentru un euro, iar zlotul se va aprecia cu 2,3%, până la 4,235 zloţi pentru un euro. Coroana cehă ar putea să se aprecieze cu 2,6%, până la 25,1 coroane pentru un euro.

Pe măsură ce Banca Centrală Europeană se apropie de momentul în care va pune capăt stimulentelor monetare în acest an, dolarul american ar putea să piardă o parte din atractivitatea sa. Acest lucru ar putea sprijini o apreciere graduală a monedelor din Europa Centrală, susţine analistul Equilor, Noemi Holecz.

Analiştii precizează că impactul turbulenţelor de pe alte pieţe emergente, inclusiv din Turcia, ar putea ridica unele riscuri în următoarele luni însă acestea au fost luate în calcul.

Te-ar mai putea interesa și
Un cartonaș semnat de Michael Jordan a fost vândut la licitație pentru 2,5 milioane de dolari
Un cartonaș semnat de Michael Jordan a fost vândut la licitație pentru 2,5 milioane de dolari
Casa de licitaţii Joopiter, fondată de artistul Pharrell Williams, a vândut un cartonaş semnat de Michael Jordan, fosta legendă a echipei de baschet Chicago Bulls, cu care a câştigat şase......
Ciprian Ciucu: PNL are un pariu cu istoria. Şi vor fi convulsii sociale. Şi va fi greu
Ciprian Ciucu: PNL are un pariu cu istoria. Şi vor fi convulsii sociale. Şi va fi greu
Prim-vicepreşedintele PNL Ciprian Ciucu, a afirmat, sâmbătă, că partidul din care face parte are un "pariu generaţional" ...
Salarii transparente la Bookster. Job de vară plătit cu venit de 3.500 de lei „în mână”
Salarii transparente la Bookster. Job de vară plătit cu venit de 3.500 de lei „în mână”
Bookster, platforma de închiriere de cărţi pentru corporatişti, face angajări. Postul vacant cu salariul transparent, ...
Bogdan Ivan anunță că la retificarea bugetară vor fi alocați 950 de milioane de lei pentru schema de protecţie a consumatorilor vulnerabili de electricitate
Bogdan Ivan anunță că la retificarea bugetară vor fi alocați 950 de milioane de lei pentru schema de protecţie a consumatorilor ...
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat sâmbătă, la Bistriţa, că la rectificarea bugetară se vor aloca 950 de milioane ...