Analiză Airly: Constanța și Tulcea, județele cu cel mai curat aer din România

26 05. 2021
airly-e1499432281494

În medie, concentrațiile de PM în cele două județe menționate sunt cu 30% mai mici decât în ​​restul țării. Interesant este faptul că, în lunile de iarnă, poluarea aerului în Constanța și Tulcea este de obicei de trei ori mai mică decât în ​​restul țării.

Datele analizate privind calitatea aerului sunt valoroase pentru persoanele care se confruntă cu boli ale sistemului cardiovascular și respirator, inclusiv pentru cei care suferă de astm – mersul la mare poate reduce afecțiunile și factorii de risc pentru sănătate.

„Conform datelor analizate prin senzorii noștri, litoralul românesc este una dintre cele mai sigure regiuni din țară atunci când vine vorba de aer curat. E important să analizăm și calitatea aerului atunci când planificăm o vacanță sau o ieșire în aer liber, în natură,” spune Marcin Gnat, PR & Communication Manager Airly.

Pentru realizarea studiului, Airly a analizat date de la cei 173 de senzori de calitate a aerului care monitorizează poluanții timp de 24 de ore pe zi. Cinci dintre aceste dispozitive sunt amplasate pe malul Mării Negre din România.

Airly este o companie de tehnologie în domeniul monitorizării calității aerului, cu sediul central în Cracovia, Polonia. Din 2016, Airly construiește cea mai mare rețea globală de senzori pentru calitatea aerului cu scopul de a contribui la informarea și conștientizarea oamenilor privind problemele de poluare a aerului. Airly permite guvernelor, companiilor și persoanelor fizice să reducă poluarea aerului la nivel global.