Analiză: Cum a fost posibil Brexit şi încotro se îndreaptă relaţiile Marii Britanii cu UE?

Cum a pierdut premierul David Cameron bătălia cu euroscepticii

Premierul Cameron a început anul 2016 ca locatar al reşedinţei din Downing Street nr. 10 şi l-a încheiat la Universitatea DePauw, într-un orăşel din Indiana, unde a vorbit despre Brexit contra sumei de 120.000 de lire pe oră. Fostul şef al guvernului britanic este plătit acum pentru un discurs de 60 de minute cu o sumă aproape egală cu câştigul său anual în calitate de premier, ocazie cu care încearcă să îşi înţeleagă eşecul istoric, Brexit. Indiferent ce ar spune, epitaful politic al lui Cameron este deja scris.

„Istoria îl va menţiona întotdeauna pe David Cameron ca premierul care a scos Marea Britanie din UE. Nu cred că va fi altceva. Un om care şi-a asumat un risc tactic pe care l-a transformat într-o eroare grosolană”, consideră Peter Mandelson, fost ministru britanic al Comerţului şi comisar european.

Foştii colegi ai lui Cameron din Marea Britanie şi Uniunea Europeană au rămas să culeagă cioburile.

Deşi avea la dispoziţie un nou mandat de cinci ani, ca premier conservator, Cameron se afla pe un butoi cu pulbere. De ce a promis organizarea referendumului care l-a făcut să îşi piardă funcţia şi a dus la votul pro-Brexit? De ce nu a negociat un acord mai bun pentru Marea Britanie în UE? Şi de ce campania sa pentru rămânerea în UE a fost aşa un eşec?

Financial Times i-a interviat pe principalii participanţi la evenimentele politice din 2016 pentru a înţelege povestea unui an remarcabil pentru politica britanică şi europeană, o poveste a orgoliilor politice, a greşelilor strategice, a erorilor tactice majore şi a disperării sistemului politic britanic măturat de creşterea populismului.

Care a fost principala forţă motoare?

Cameron a afirmat în discursul susţinut la Universitatea DePauw că nu a avut de ales, pentru că Europa începea să otrăvească politica britanică. De fapt, sondajele de opinie au arătat permanent că alegătorii erau mai îngrijoraţi de probleme ca economia şi sănătatea şi nu de relaţiile cu UE. Fostul lider conservator a fost mai aproape de adevăr când a spus că „în mod sigur UE otrăvea politica în propriul meu partid”.

Organizarea referendumului, la care Cameron s-a opus ani de zile, dar în cele din urmă a cedat în 2013 la presiunea formaţiunii populiste UKIP, condusă de Nigel Farage, a fost în mare măsură propria sa decizie.

Ministrul de Finanţe George Osborne s-a opus cu tărie, avertizând că referendumul va diviza Partidul Conservator şi că s-ar putea sfârşi cu o înfrângere.

Mai mult decât atât, Michael Gove, unul dintre miniştrii conservatori din tabăra ieşirii din UE, i-a scris o notă privată premierului, în care l-a rugat să nu o facă. Unul dintre apropiaţii lui Gove a spus că ministrul s-a temut că referendumul ar diviza ţara şi ar provoca un carnagiu în conducerea partidului.

Necesitatea unui acord mai bun cu UE

Cameron s-a îmbarcat într-un efort de a obţine termeni mai favorabili pentru Marea Britanie în relaţia cu UE. Dar optimismul său nu s-a potrivit cu convingerea liderilor europeni că joacă o miză prea mare.

Potrivit aliaţilor premierului, acesta a avertizat mereu că înfrângerea este posibilă, dar un oficial european îşi aminteşte că David Cameron a afirmat la un summit G20 organizat la Brisbane în 2014: Vom câştiga, poate cu 70% la 30%. În cele din urmă a pierdut cu 52% la 48%.

Lordul Mandeson a spus că fostul premier s-a baza prea mult că Angela Merkel va susţine un acord de limitare a liberei circulaţii a persoanelor, dar până la urmă aceasta a refuzat să acorde Marii Britanii dreptul de a restrânge urgent imigraţia, măsură care ar fi putut să schimbe rezultatul referendumului.

Şi statele est-europene s-au opus cu fermitate oricărei diluări a regulilor privind circulaţia liberă a persoanelor.

Lordul Mandelson a spus că Merkel a vrut să ajute, dar că avea şi alte responsabilităţi. „Nu avea să sacrifice unitatea europeană pentru a-l salva pe Cameron dintr-un blocaj politic intern”, a explicat el.

Potrivit şefului de strategie al lui Cameron, Oliver Letwin, acordul convenit pe 19 februarie, care includea protejarea statutului Marii Britanii ca ţară non-euro, era unul bun, dar abia dacă a fost menţionat în campania pentru rămânerea în UE. „Am făcut o mare eroare în campanie. Am permis afirmaţiile că acordul nu merită să fie menţionat în campanie.

Parlamentarul conservator eurosceptic Daniel Hannan, care a făcut o campanie alternativă pentru retragerea din UE, a spus: „Sunt convins că tabăra pentru ieşire a câştigat în ziua în care premierul s-a întors fără să fi obţinut recuperarea niciunei prerogative”.

Boris Johnson a schimbat tabăra

Acordul cu UE nu a fost suficient pentru a-l convinge pe primarul de atunci al Londrei, Boris Johnson, să susţină rămânerea în UE, iar decizia sa de a se alătura taberei de ieşire a fost crucială. Atât Johnson cât şi Michael Gove au devenit o forţă puternică a taberei pro-Brexit în ultimele luni de campanie.

În plus, campania pentru rămânerea în UE a debutat lent din cauză că liderul Partidului Laburist, Jeremy Corbyn, era de mult timp eurosceptic, neîmpărtăşind entuziasmul partidului pentru UE.

Trezorierul campaniei „Marea Britanie mai puternică în Europa”, Roland Rudd, admite că efortul transpartinic a fost total compromis pentru că a devenit o campanie a Downing Street. Cameron a refuzat să sancţioneze atacurile lui Johnson şi Gove pentru a nu leza Partidul Conservator.

Ambele părţi sunt de acord că data de 26 mai, când au fost publicate informaţii oficiale că imigraţia netă a atins 330.000 de persoane, a fost un moment de răscruce.

Cu numai patru săptămâni înainte de referendum, tabăra pro-Brexit s-a concentrat pe imigraţie, iar pro-europenii nu au reuşit să vină cu argumente decisive pentru UE.

În ziua referendumului, sondajele arătau că va câştiga tabăra pro-europeană, iar Cameron şi finanţatorii campaniei erau relaxaţi. Primele rezultate au contrazis însă sondajele, iar înfrângerea a devenit clară după prânz.

La aproape şase luni de la demisie, Cameron a părăsit scena politică pentru un proftabil turneu de conferinţe în Statele Unite, iar George Osborne a câştigat deja 500.000 de lire sterline cu doar nouă discursuri în care a descris experienţa sa din 2016. Mulţi dintre cei implicaţi în ambele tabere ale campaniei pentru referendum obţin câştiguri mari din consultanţa oferită companiilor privind consecinţele Brexit.

Între timp, britanicii aşteaptă cu îngrijorare să vadă ce se va întâmpla în continuare, iar etichetele „ieşire” şi rămânere” au fost înlocuite de Brexit „dur”, „blând” şi dezbaterile despre existenţa sau nu a unei perioade de tranziţie pentru adaptarea companiilor la noile condiţii de afaceri.

Marea Britanie are un nou premier, Theresa May, după demisia anunţată de Cameron a doua zi după referendum. Ca şi Cameron, May s-a opus Brexit-ului, dar a spus că respectă voinţa poporului.

Ce se întâmplă cu economia?

Economia britanică pare să fi suportat bine şocul iniţial provocat de referendum, chiar dacă lira sterlină s-a depreciat şi se menţine aproape de minimul ultimilor 30 de ani. Opiniile sunt însă extrem de divizate în legătură cu efectele pe termen lung ale ieşirii din UE. Unele companii mari, precum Easyjet şi John Lewis, au avertizat că lira mai slabă le-a mărit costurile de funcţionare, potrivit BBC.

Marea Britanie şi-a pierdut şi ratingul maxim AAA, ceea ce înseamnă că guvernul suportă costuri mai mari de finanţare. Cotaţiile acţiunilor şi-au revenit însă, iar indicii FTSE 100 şi FYSE 250 se află la un nivel mai ridicat ca înainte de referendum.

Reprezentanţii Băncii Angliei speră că decizia de a reduce pentru prima oară din 2009 dobânda de politică monetară de la 0,5% la minimul record de 0,25% va împiedica recesiunea şi va stimula investiţiile, dar unii indicatori sugerează încetinirea activităţilor.

Când va ieşi Marea Britanie din Uniunea Europeană?

Pentru începerea negocierilor pentru ieşirea din UE, care vor dura doi ani, Marea Britanie trebuie să invoce Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, iar premierul Theresa May s-a angajat să facă acest lucru până la sfârşitul lunii martie.

Guvernul britanic mai trebuie să aprobe o lege care va include toată legislaţia europeană în cea naţională, ia ulterior va decide ce să menţină şi ce nu.

Înalta Curte a admis în noiembrie o contestaţie privind dreptul premierului de a invoca Articolul 50 fără acordul Parlamentului, iar apelul Guvernului a fost audiat în decembrie şi la Curtea Supremă, o decizie fiind aşteptată în ianuarie.

May a înfiinţat un departament guvernamental pentru Brexit condus de conservatorul David Davis, fostul secretar al Apărării Liam Fox, în prezent ministru pentru Comerţ Internaţional, şi de actualul ministru de Externe Boris Johnson.

După invocarea Articolului 50, Marea Britanie va avea la dispoziţie doi ani pentru negocieri, dar nimeni nu ştie exact cât va dura Brexit-ul, pentru că Articolul 50 a fost creat în 2009 şi nimeni nu l-a folosit.

Fostul ministru de Externe Philip Hammond, în prezent ministru de Finanţe, a sugerat că finalizarea negocierilor ar putea necesita chiar şi şase ani. Termenii trebuie aprobaţi de parlamentele celorlalte 27 de state ale UE, proces care poate dura mai mulţi ani.

Marea Britanie va trebui să respecte legislaţia europeană până când statutul său de membră va înceta, dar nu va mai participa la procesul decizional.

Pe ce se vor concentra negocierile

În termeni simplişti, UE va permite Marii Britanii să rămână pe piaţa unică doar dacă va menţine circulaţia liberă a cetăţenilor europeni pe teritoriul său, pentru a călători sau a munci.

Marea Britanie vrea însă să controleze numărul persoanelor care vin din Europa. Ambele părţi sunt interesate ca relaţiile comerciale să continue după Brexit, iar Marea Britanie vrea un rezultat pozitiv pentru cei implicaţi în comerţul cu bunuri şi servicii, cum sunt companiile financiare din City of London. Problema este rezolvarea temei imigraţiei în paralel cu cel mai bun acord comercial posibil cu UE.

Ce înseamnă un Brexit dur şi unul blând?

Aceşti termeni sunt tot mai mult folosiţi în dezbaterile concentrate pe termenii ieşirii Marii Britanii din UE.

Brexitul dur ar fi dacă Marea Britanie ar refuza un compromis în probleme precum circulaţia liberă a persoanelor în schimbul menţineri accesului liber pe piaţa unică. În schimb, Brexitul blând ar fi un parcurs similar cu cel al Norvegiei, care este membră a pieţei unice şi acceptă circulaţia liberă a persoanelor.

Guvernul de la Londra a refuzat să dea garanţii ferme legate de statutul cetăţenilor europeni care trăiesc în prezent în Marea Britanie, afirmând că nu este posibil fără un angajament reciproc din partea statelor UE pentru milioanele de britanici care trăiesc pe continent.

Cetăţenii europeni care au drept de rezidenţă permanentă, care este acordat după cinci ani, vor putea rămâne, dar pentru restul vor avea loc negocieri, potrivit Ministerului de Interne. În cazul britanicilor care muncesc în UE, totul va depinde de negocierile pentru Brexit.

Ce va însemna Brexit-ul pentru Scoţia şi Irlanda?

Premierul scoţian Nicola Sturgeon vrea ca Scoţia să păstreze accesul la piaţa unică după Brexit şi a redactat şi propuneri în acest sens, avertizând că în caz contrar va organiza un nou referendum referitor la apartenenţa la Marea Britanie. În 2014 scoţienii au respins ieşirea din Marea Britanie.

Şi oficiali din Irlanda de Nord au avertizat că impactul Brexit va fi profund şi că întreaga insulă a Irlandei ar trebui să voteze pentru reunificare.

Va putea Marea Britanie să revină în viitor în Uniunea Europeană?

În eventualitatea în care Marea Britanie ar dori să revină în UE ar trebui să înceapă negocierile de la zero. Fiecare stat membru ar trebui să accepte revenirea Regatului Unit în Uniune, iar guvernele, în perspectiva alegerilor, ar putea să nu fie prea generoase cu condiţiile oferite.